Daca vreodata horoscopul a spus vreun adevar, a fost acela ca Varsatorii sunt iubitori de libertate. Nu stiu daca m-am nascut iubind libertatea, daca e o gena diferita pentru astfel de spirite sau daca m-am educat sa gandesc asa, dupa multele horoscopuri citite in adolescenta in incercarea descoperirii de sine. Un lucru este cert, nu puteam rata filmele despre libertate de la CinePolska, festivalul de film polonez.
Mi-am dorit de mult sa merg singura la cinema si nu cred ca puteam face o alegere mai buna a filmului. M-am dus singura sa vad Ida. M-am asezat in primele randuri, pe mijloc la Cinema Elvire Popesco, din cadrul Instutului Francez.
Ida e filmat alb-negru. Albul si negrul auster al manastirii, albul si negrul misterios al barurilor de jazz. Incepe cu scena mesei si a sunetului tacamurilor lovite in farfurie. Tacerea e apasatoare in cantecul lingurilor. Am experimentat asta. Elefantii albi zburda prin camera, fiecare om se pierde in ganduri, in miscari sacadate si repetitive.
Este dominat de cuplul Ida si Wanda, matusa ei. Sfanta si curva. Fata cuminte, umila, care se roaga si-si pleaca privirea si femeia cinica, agresiva, dependenta, pentru care nu exista Dumnezeu. Antagonismul celor doua aduce notele de umor necesare unui film extrem de emotionant. Pleaca impreuna pentru a afla circumstantele in care au murit parintii Idei. Evrei. Ajung intr-o calatorie de descorperire a identitatii Idei, care are de ales intre calugarie si tentatiile lumii reale. Probabil fiecare dintre spectatori a descoperit un drum diferit catre libertate in acest film. Asta e frumusetea si pana la urma asta inseamna arta.
„Nici nu stii ce efect ai asupra celor din jur. Nu-i asa?” ii spune un barbat frumoasei Ida. Ispita interzisa.
