Ca orice om serios, mi-am făcut și eu excelul de TIFF.25. Ca o Cenușăreasă, l-am terminat înainte de 00:00, să nu mă prindă chiar Ajunul TIFF fără excel. Totuși, nu m-aș fi descurcat fără aplicația unui om și mai serios, Marius Comper: https://tiff25.marius-comper.workers.dev/
Da, a făcut o aplicație!!!! E greu de calculat, cu creier de om, drumurile între cinematografe, cum să pleci, de unde să pleci, cu ce să înlocuiești un film…. când vrei să le vezi pe toate. Ceea ce ne arată încă o dată că cinefilii sunt cei mai mișto oameni.
Eu, totuși, old-school, tot mi-am făcut excel. Am cam 20 de filme în plan între 17 și 21 iunie, vedem câte reușesc, dar cap de listă sunt:
Rose: filmul în care cea mai tare acriță a momentului, Sandra Hüller (imaginea Channel, printre altele) e the mother and the father prin secolul 17. Adică o fată care se dă băiat ca să fie bine, să nu fie rău. Ca-n secolul 21, practic.
Hen sau Găina sau cum se vede lumea printr-un creier de găină. O arăta ea, lumea, ca și cum am fi noi, oamenii, am fi niște găini fără cap?
De la György Pálfi, regizorul Taxidermia (2006), unul dintre filmele mele preferate,, dar absolut sonate. Pálfi e un fel de Gaspar Noé cu umor.
Minotaur, pentru că vreau să văd Grand Prix-ul de anul ăsta imediat după ce văd Fjord, Palme d’Or, și să pot să răspunde la întrebarea care arde pe toată lumea: e, de fapt, palmu’ dat politic, iar adevăratul valoros e filmul ăla de a luat gran’ priu’?
Oricare ar fi răspunsul, oricât ne-am hăhăi noi pe social media, să nu uitați o secundă că Mungiu, dublu premiat cu Palme d’Or, e unul dintre cam 11 oameni care au reușit asta pe planeta Pământ.
TIFF.25 începe pe 13 iunie. Ne vedem la film!
