„Mai bine ni cutezam sâ mergim la Chișinău”, spun doi moldoveni care stăteau în fața mea pentru viză de America.
Au fost vecinii mei de coadă cam o oră și ceva cât am stat aliniați, pe partea celaltă a ambasadei SUA, așteptând să ne spună cineva, ceva. Dacă ne vor, dacă ne primesc, fiecare cu povestea lui despre salvare sau descoperire.
Deși te puteai programa la interviu la 7:30 și veneai evident mai devreme, ambasada se deschidea abia la 8:00. Ne adunasem cam 150 la coadă.
***
Era primăvara lui 2023, în ianuarie mă întorsesem dintr-un tur în Vietnam și-am zis să merg de celalaltă parte a lumii, a politicii și a istoriei. De fapt, nu era niciun scop măreț, doar prinsesem gustul călătoriilor lungi și-al felului în care poți cunoaște o societate atunci când o atingi, când ești în mijlocul ei chiar și ca turist.
Auzisem poveștile anilor ’90 despre obținerea vizelor, dar viața nu mă învățase până atunci să stau la coadă, să cer să fiu primită peste o graniță.
Dar am descoperit cum în fiecare pas al obținerii vizei de America e o echilibristică:
1. să te străduiești să fii cea mai bună versiunea a ta, să te vinzi sus, să fii conform, să-i convingi să te primească;
2. să-i convingi că după ce te-au primit, tu nu vrei să rămâi, ci te întorci frumușel înapoi în sărăcia ta.
***
După o oră și ceva, cu toate hârțoagele care să demonstreze că ești 𝑤𝑜𝑟𝑡ℎ𝑦, ajungi în ambasadă, unde începe o nouă coadă. Ultima dintre ele e de forma viermelui din Tetris.
O serie de linii frânte în care-mi așteptam rândul la unul dintre ghișee. Mă întrebam la care dintre ele o fi mai fericit să aterizez. Care dintre intervievatori va fi mai bun, care-mi va da viză de America.
GDPR-ul e o glumă în acel spațiu. Auzi fiecare interviu, fiecare detaliu uneori intim din viețile oamenilor.
Afli că băiatul cool din fața ta e ITist, câștigă 5000 euro/lună și călătorește mult. Spune asta fără să fie întrebat. Probabil avea poezia în cap. Auzise că trebuie să spună că are job de încredere, că-l întreabă cât câștigă. El a spus.
Un tip cu părul dat cu prea mult gel avea un startup în telecomunicații, urma să facă niște contracte în Silicon Valley, a spus și el neîntrebat, dar zâmbind mândru în colțul gurii.
O domnișoară cu fustă scurtă se încurca într-o poveste cu 2 bărbați, unul în UK, altul în US. Domnul de la ghișeu n-a părut convins. I-a spus că tℎ𝑒 𝑠𝑡𝑜𝑟𝑦 𝑑𝑜𝑒𝑠𝑛’𝑡 𝑎𝑑𝑑 𝑢𝑝 și nu-i poate permite întrarea în SUA.
”Mergem la fini”, spune un cuplu de pensionari. Începuseră să-și zică povestea de rudenie cu finii, spășiți, ca și cum ar fi pornit de la un fel de prezumție de vinovăție.
Mi-a venit rândul. Am ajuns la singurul tip, cel care o refuzase pe fata cu fustă scurtă. Şi mi-am dat seama că am o rochie lungă, dar prea decoltată. Încercam să trag de material înăuntru și de geacă, să mă acopăr.
Am primit doar 2 întrebări: cu ce scop mergeți în SUA? Cu ce vă ocupați?
Veți primi viza în X zile. Simplu. Nu m-am mai simțit de mult timp atât de ”de încredere” și, în același timp, atât de plictisitoare. Nu exista nicio urmă de mister, nimic de investigat la mine.
”Iată viza și 4 kile-n plus”, după cum glumise un prieten.
***
La final de august 2023 plecam spre America, la colega mea de bancă din liceu, în Utah, pe Coasta de Vest.
Eram într-un zbor Delta și-mi plăcea accentul de engleză americană al oamenilor din avion. Îmi plăceau snack-urile de pe hol și filmele de pe ecranul din tetieră.
America, here I come! Știu că ești ca-n filme!
Odată ajunsă, prima vizită a fost la Capitoliul Statului Utah din Salt Lake, ceva ce mi se părea un monument al democrației.
Din Salt Lake, Utah, m-am dus direct spre California cu gândul la Hollywood. Aeroportul din Salt Lake e unul dintre cele mai frumoase din lume (am citit eu în niște știri și oricum așa mi s-a părut). Parcă se lumina orice drum în fața mea.
Visul frumos s-a spulberat rapid. Eram în Hollywood, dar pe Mullholand Drive. Pe măsură ce coboram spre sud, străzile din SUA păreau rupte din GTA Vice City. Eu, europeană, mă pusesem pe luat orașele la pas, pe când americanii își cunosc statele doar din mașină. Mașina, acel spațiu care-i ține departe de orice rău. Cui să-i pese de trotuare, de ceea ce vezi mergând pe jos?
Los Angeles a fost primul oraș în care mi-a fost frică fizic pentru viața mea. Nu s-a întâmplat nimic dramatic, dar aveam o constantă senzație de nesiguranță din cauza a ceea ce vedeam în jurul meu. Nu mai trăisem asta, deși am călătorit mult singură.
Mi-am înfipt unghiile-n palmă când am văzut primul om, într-un scaun cu rotile, băgându-și seringa în venă. Să te droghezi în public e ceva comun. Unele dintre străzile din California par a fi curtea unor spitale de nebuni cu ceva ce sunt carcase de oameni.
Plajele din Santa Monica sunt o gură de Rai, însă dacă alegi să mergi până acolo cu metroul, vei vedea niște oameni care par a fi trimiși în metrou pentru a nu fi văzuți. E sinistru.
Singurul loc asumat e Las Vegas, un Disneylad pentru adulți și o nebunie. M-am îmbătat mai întâi privind în sus după lumini, apoi m-am îmbătat cu nu știu exact ce tip de băutură ne-am cumpărat de pe stradă.
Spre finalul excursiei, am ajuns și-n Baja California sau California de Jos. Trecusem spre Mexic, în Tijuana, refugiul americanilor în vremea prohibiției.
Eram la vama din Tijuana și ofițeru’ de la vamă se uita perplex, cu pașaportul meu în mână, neînțelegând ce face doamna în cămașă de in și cu borsetă din fața lui. „You were in Salt Lake 2 week ago, ma’am.” Mi s-au înmuiat un pic picioarele și-i zic: ”Yes, I have some friends în Utah and from there, I made a California tour and wanted to cross to Mexico from San Diego.”
Acolo, la o vamă din Mexic, am rezumat excursia mea în America, un loc care-n 2023 părea că-și părăsise proprii cetățeni. Dacă n-aveau bani de locuit în casă, californienilor li se părea ok să fie oameni pe străzi. Mulți oameni pe străzi. ”𝐶𝑎𝑙𝑖𝑓𝑜𝑟𝑛𝑖𝑎 𝑖𝑠 𝑚𝑜𝑟𝑒 𝑒𝑥𝑝𝑒𝑛𝑠𝑖𝑣𝑒, 𝑡ℎ𝑒𝑦 𝑠𝑎𝑦 𝑦𝑜𝑢 𝑝𝑎𝑦 𝑎 𝑡𝑎𝑥 𝑓𝑜𝑟 𝑡ℎ𝑒 𝑆𝑢𝑛.” Spun ei fără să știe, evident, că nu-s singurul loc de pe Terra unde e cald și bine tot timpul anului.
M-am îngrășat 4 kile în 2 săptămâni jumate în SUA. După ce m-am întors, m-am pus pe slăbit și-am ajuns pentru prima dată după mulți ani sub 70 kg. Am lăsat în spate 12 kile în total și-un vis american în care chiar crezusem până atunci.
Poleiala de Hollywood s-a dus, însă marile dezamăgiri duc și la mari schimbări. Asta e lecția pe care mi-a predat-o mie America.
Astăzi, toată România stă la coadă pentru Visa Waiver de America,. Și speră că va pica la ghișeul potrivit.
Dacă vrei să aplici pentru o viză de America, verifică site-ul oficial: https://ro.usembassy.gov/visas/
PS: e mega mult de mers până la Golden Gate Bridge.
