Ultimul film al lui David Fincher, Mank (2020), proaspăt lansat pe Netflix, readuce în lumină Citizen Kane (1941), ca să ajungă chiar să fie comparat și umbrit de vechea producție. Pățăști. Astfel că, ne întrebăm din nou de ce a rămas în istorie ca unul dintre cele mai bune filme făcute vreodată.
Mank despică firul în 4 pe scenariului Citizen Kane, ca să stabilească cine l-a scris, de fapt? Mai degrabă Herman J. Mankiewicz, zis și Mank? Sau toate meritele pentru trioul regie, actorie și scenariu se duc spre Orson Welles, la doar 25 de ani? Dar despre Mank cu altă ocazie.
Pentru a înțelege felul în care s-a poziționat Citizen Kane în istorie, trebuie să oprim în 3 stații:
- valorile și pildele din spatele poveștii lui Charlie Kane, mereu valabile, ce pot fi înțelese de publicul oricăror vremuri. Aici e genialitatea scenariului și bătălia pe merite.
- tehnica și elementele care compun filmul
- contextul în care a fost lansat: Orson Welles avea doar 25 de ani când făcea unul dintre cele mai populare filme, inspirat de viața lui William Randolph Hearst, un mogul media al vremii. Scandalul făcut de Hearst folosindu-se de ziarele pe care le deținea a crescut controversa din jurul producției.
Charlie Kane, conducătorul unui imperiu media în căutarea adulării
Cuvântul „dragoste” apare foarte des în Citizen Kane. Dragostea familiei, a prietenilor, a susținătorilor, a femeilor față de Charlie Foster Kane. Dragoste în toate formele ei.
Pe patul de moarte Charlie Kane rostește „Rosebud”. Și gata. Două silabe care aruncă presa în aer și trimite un jurnalist într-o cursă în care intervievează apropiații fostului mogul media. Prin vorbele fiecăruia dintre ei aflăm bucăți din viața și personalitatea marelui Kane.
Rosebud este, aparent, singurul mister al filmului. Kane nu a avut o viață secretă, ci a fost mereu expus, mereu pe prima pagină a ziarelor. Cu toate acestea, „omul” Charlie a rămas cunoscut doar prietenilor, partenerilor de business sau de viață.
Cu fiecare nou interviu afli cum l-au transformat pe Charlie Kane celebritatea, banii și o anumită experiență din copilărie.
Pionerat în tehnici de filmare pentru Welles și Gregg Toland
Dar portretul lui Charlie Kane și al oamenilor din jurul lui nu este definit doar prin cuvinte și prin structura scenariului, ci și prin unghiurile de filmare, compoziție și perspectivă, focalizare ori mișcări ale camerei.
Prin ochii spectatorului de astăzi, obișnuit deja cu CGI-ul, efectele din Citizen Kane nu sunt sesizabile la o primă vedere. Alături de directorul de imagine Gregg Toland, Welles a perfecționat și este considerat pionier în „deep focus” – o tehnică prin care toate planurile imaginii sunt în focus.
Astfel, mai multe personaje și acțiunile lor sunt observabile și influențează mesajul. Astăzi pare ceva obișnuit, o poți face cu telefonul, dar spre finalul anilor 30 era un breakthrough în lucrul cu imaginea.
Personajele primesc forță sau devin vulnerabile ca urmare a unghiului din care sunt filmate.
De avut în vedere și unghiurile care surprind tavanul. Da, a fost ceva nou atunci! Înainte de Citizen Kane set-urile aveau lumini și echipamente necesare pentru sunet în partea de sus, astfel că se evita surprinderea subiecților de sus în jos și niciodată nu se vedeau plafonele ori tavanele.
Folosirea luminii și a obiectelor din spațiu în relație cu personajele, pentru a da sentimentul de solitudine, pierdere, învingere.
Un video de 13 min. care explică cum a devenit Citizen Kane un film de referință în cinematografie, datorită milestone-urilor tehnice:
Controversele care au crescut popularitatea Citizen Kane
Când dai de un film atât de valoros, îl întorci pe toate părțile. O parte importantă este meritul pentru scenariu. Prospăt lansatul Mank analizează fix relația dintre Welles și Herman J. Mankiewicz. Cine a scris, de fapt, Citizen Kane? Aflăm din Mank (2020). Cert este că amândoi au luat Oscarul pentru Best Original Screenplay în 1942, însă nu s-au prezentat să-l ridice.
William Randolph Hearst, proprietarul celei mari companii media din acea vreme, Hearst Communications, n-a fost tocmai fericit să afle că a fost „muză” pentru Citizen Kane. Conducea cel mai mare lanț de ziare din SUA, care practicau jurnalismul de tip tabloid. A interzis ca în publicațiile deținute de Hearst să existe review-uri ale filmului. A generat bad publicity în jurul lui Welles (chiar a zis că e comunist) și a încercat să cumpere negativul Citizen Kane, pentru a-l distruge.
Bad publicity, still publicity. Timpul a cernut reputația negativă pe care a încercat Hearst să o construiască și lăsat Citizen Kane în istorie ca cel mai bun film al tuturor timpurilor.
O analiză rotundă, care are în vedere toate valențele Citizen Kane, dar și impactul său social ori în ochii spectatorilor, în review-ul de mai jos:
Enjoy și niciodată nu vă doriți totul. Căci se pare că să fii singur, dar la înălțime, nu e tocmai fun.
