Sala de recuperare din sufragerie

Cu o seară înainte de operația de hernie de disc m-am uitat o ultimă dată la spatele meu în oglindă, ca sa-l văd „curat”… Și-apoi m-am gândit că am umerii cam lați pentru o tipă. Astăzi, 7 luni mai târziu, am o mică cicatrice a tăieturii, de 3,5 cm, ușor strâmbă. Umerii la fel de lați, o sufragerie transformată în sală de recuperare și 4 centre medicale testate. Cea mai bună prietenă a mea e o minge de fitness, o îmbrățisez aproape zilnic.

Lucrurile n-au fost extrem de roz. Până la RMN-ul de 6 luni aveam un mare morcov, îngrijorată că e posibil să mă pască o a doua intervenție. Momentan, nu este cazul și muncesc mult să nu mai ajung acolo vreodată.

Într-un proces de recuperare medicală înveți trei lucruri:

  1. ce înseamnă răbdarea. Am fost mereu eterna cu repedele-n sânge. Dupui, trântesc uși că nu stau să le închid. Repede! Abia când ajungi să lucrezi cu propriul corp îți dai seama că unele lucruri, cele ce țin de natura umană, nu pot fi grăbite.
  2. fiecare corp este diferit, unic și cazul tău va semăna foarte puțin cu un altul al amicului, mamei, vecinului etc. Voi povesti mai departe cum a evoluat recuperarea mea, dar citiți știind că este numai și numai contextul meu medical, ce ține de o serie de factori pre și post operatori.
  3. că boala te transformă și devine parte din tine: nu e nici bine, nici rău, e un moment în viață pe care-l trăiești făcând tot ce-ți stă în putință pentru a-ți fi mai bine. Mai bine, căci odată ajuns la operație știi mai clar ca niciodată că nu te mai poți întoarce la stilul de viață anterior.

Util de știut: Dacă apar dureri mari de coloană și obligatoriu după o operație, exercițiile de recuperare acasă sau într-o sală trebuie să devină parte din viață. Trebuie! O dată la 6 luni, aveți dreptul la 10 zile de proceduri de recuperare medicală gratuită, de la stat, cu trimitere de la medicul de familie (eu am mers gratuit aici – super ok). În rest, sunt multe canale de youtube cu exerciții de făcut acasă, foarte simple, explicate gratuit (recomand Kineto Home)

Mobilitate și dureri – cum am ajuns în operație și unde sunt acum

Înainte de a povesti highlight-urile recuperării, să vedem ce-am fost și ce-am ajuns, cum ar veni. Mai exact, cum am ajuns în operație, ce probleme de mobilitate și dureri am întâmpinat după operație și unde sunt acum. Important de spus că recăpătarea mobilității s-a făcut cu exerciții în toate cele 7 luni (cel puțin 2-3 ori/săptămână).

Mai multe detalii despre involuția mea aici, dar de reținut că am ajuns în operație cu:

  • dureri lombare, care nu trecuseră cu 3 luni de tratament
  • 2 săptămâni cu o mobilitate 2/5 a articulației gleznei piciorului drept. Nu mai puteam sta deloc pe călcâi. Dădeam comanda piciorului și pace…
  • 2 săptămâni cu mers viciat, căci nu mai puteam călca pe călcâi.
  • 2 săptămâni cu dureri pe lungimea piciorului drept (șold, coapsă) din cauza inflamației nervului
  • 2 săptămâni fără somn, căci mai ales în poziția culcat durerile erau de nedescris

După operație (tip, cost și alte detalii aici):

  • Imediat am reușit să dorm și a dispărut o parte din durerea de pe lungimea piciorului drept
  • O lună jumătate: simțeam că m-a rupt cineva în două bucăți și orice mișcare, alta decât cea de culcat
  • 7 zile am stat mai mult întinsă, în casă. Mă ridicam la baie și pentru exerciții de mobilizare, câțiva pași prin casă. Statul pe budă era cel mai comod, căci fundul e în aer.
  • După o săptămână: am ieșit afară, 50 de metri, însoțită.
  • O săptămână jumătate am mers doar însoțită.
  • După două săptămâni jumate am început recuperarea medicală. Am fost în 4 centre de recuperare de atunci.
  • După trei săptămâni făceam 500 de metri în 30 min.
  • După o lună puteam sta în șezut maximum 3 min.
  • După o lună și două săptămâni m-am întors la job.
  • 5 luni jumătate am lucrat întinsă în pat și de pe scaun/minge kinetică. Raportul a început cu 90% întinsă vs. 10% pe așezat la început și s-a inversat treptat.
  • După două luni am început să merg cu o viteză normală. Totuși trecutul străzii a devenit normal cam după 3 luni – treceam strada doar dacă prindeam verde de la început.
  • După 4 luni am plecat într-un city break, singură, și a fost ok cu bagaj, avion de 2 ore, plimbat și schimbat transport.
  • 5 luni n-am putut să alerg. Deloc. Nu în parc, ci după metrou. Mișcarea era imposibilă, căci nu puteam călcă pe călcâi. A fost cea mai frustrantă experiență și care m-a speriat cel mai rău.
  • 6 luni n-am reușit să stau pe călcâie. Am crezut că nu voi mai putea face asta niciodată…

Astăzi mă mișc și trăiesc normal, dar fără activități sportive intense. De pe la 5 luni, de când nu mă mai țin de spate la mers, pare că-s un om sănătos:

  • încă mai am dureri de spate – e o durere surdă. Tocmai am încheiat un tratament cu analgezice și antiinflamatoare. Al doilea în 7 luni. Am refuzat să iau pastile de durere… o decizie un pic cretină privind înapoi. E important să nu lași corpul în durere, căci dezvoltă ceea ce se numește „scut împotriva durerii”, care blochează niște mușchi și îngreunează recuperarea.
  • durerile de spate se intensifică atunci când mă aplec, dacă stau mult într-o poziție (mai ales pe scaun)
  • mobilitatea spatelui este mult diminuată. Nu eram vreo gimnastă, dar acum reușesc să mă aplec foarte puțin. Totuși, este o evoluție mare de la a mă spăla pe dinți cu spatele drept
  • mobilitatea labei piciorului drept este la 4,5/5 față de 2/5 înainte de operație. Degetele sunt încă un pic amorțite și nu mai au aceeași forță. De exemplu, pentru a te ridica de jos, te sprijini pe vârful degetelor. Era să pic în dinți într-o zi, căci mi-a fugit piciorul în spate.
  • pot să alerg. Am prins un 610 cu un mic sprint… Habar n-avea șoferul care m-a și așteptat ce cursă câștigasem eu.
  • mobilitatea per total este mai scăzută și sunt mai puțin sprintenă decât eram înainte de apariția durerilor de spate. Totul s-a schimbat și e posibil să dureze mai mult de un an până mă recuperez complet.
  • no, no pentru sălile de fitness obișnuite, probabil voi face doar exerciții de recuperare încă cel puțin 6 luni
  • no, no pentru activitățile care pot duce la căzături, chiar și ușoare (ski, role, patine – nu eram eu vreo profesionistă în niciunul dintre aceste sporturi)
  • nu sunt sigură că pot să merg pe bicicletă și nu m-am urcat încă pe una. Flexează prea tare spatele și mi-e frică să nu-mi salte fundul în vreo groapă.

Încă o dată prima dată

În primele două săptămâni de la operație maică-mea a stat cu mine în casă. Mi-a făcut mâncare și mi-a adus-o la pat, mi-a adus medicamentele, mi-a schimbat pansamentul și m-a scos la plimbări foarte scurte (50-100 m și până la mega). Am redevenit copil.

Exercițiile foarte ușoare de mobilizare au fost esențiale: flezarea gleznelor, a genunchilor din orizontal și apoi sprijinită de perete. Până să ai o tăietură în spate nu-ți dai seama în câte mișcări simple sunt implicați mușchii lombari. Afli rapid, căci te dor like a motherfucker.

Când m-am dus prima dată la Mega a fost o sărbătoare, deși simțeam că nimeni nu are răbdare cu mine, că toată lumea mă ocolește și vrea să mă depășească. Am dezvoltat o pasiune pentru eugenii, iar astea-s mereu pe rafturile de la podea.

Toate dulapurile și sertarele de jos au fost eliberate și lucrurile mutate mai sus. Abia după 5 luni le-am mutat la loc… ce zi de bucurie a fost aia!

Luam vreo 7 tipuri de pastile și făceam inclusiv injecții de Clexane în burtă. E mai simplu/mai puțin dramatic decât pare și sunt filmulețe pe youtube care-ți arată cum să le faci.

Mi-am scos complet pansamentul la 10 zile de la operație.

În perioada aia, dădeam orice să văd orașul. De două ori m-au scos prietenii cu mașina, în timp ce eu mă uitam pe geam precum câinele. Una dintre excursii a fost pe malul Snagovului. Am mers vreo 500 m dus-întors până la un ponton… am simțit că am evadat. Eram un melc evadat. Urcatul în și coborâtul din mașină se făceau doar cu ajutor, durea ca dracu și dura cam 1-2 min.

La două săptămâni jumate am început să merg la un centru de recuperare din cartier. N-aș recomanda să mergeți departe de casă, căci deplasarea este în sine o problemă. În prima zi, deși era la 500 de metri distanță, m-a dus o prietenă cu mașina. Am ajuns la fix. Când au deschis ușa și am văzut că au 5 scări la intrare, le-am zis că întârzii, căci îmi lua mult să urc. Oamenii de la Simbalance m-au pus pe picioare și le mulțumesc. Primele proceduri au fost de electrostimulare pentru reducerea durerii și a inflamației, după care am început cu exerciții foarte ușoare, mai ales cu mingea de fitness (swiss ball), pentru recăpătarea mobilității. Mai târziu, unul dintre exerciții presupunea apăsarea unei pompe cu talpa piciorului drept. Vreo 20 de repetări la început. Da, am exersat mult, foarte mult, răbdarea.

În perioada asta nu prea stăteam în fund, eram mai mult întinsă și încercam să trebăluiesc (cât puteam) prin casă. Filme, exerciții, medicamente, curățenie și mâncare, cam asta era rutina mea zilnică în concediu medical

La 3 săptămâni de la operație, când medicii neurochirurgi spun ca ai fi fresh, mi se încheia concediul medical inițial, dar l-am putut prelungi. Nu mă simțeam aptă de muncă. Au fost niște complicații birocratice din cauză că m-am operat la un spital privat… posibilitate limitată a medicului de familie de a prelungi concediul medical. M-am „distrat” și cu mizeriile astea legate de casa națională de asigurări.

La 6 săptămâni m-am întors la job, după ziua copilului. Din fericire, în acest caz, lucratul de acasă a ajutat foarte mult, căci puteam sta în pat ca să lucrez. Cum spuneam mai sus, 5 luni jumătate am lucrat întinsă în pat și de pe scaun/minge kinetică. Raportul a început cu 90% întinsă vs. 10% pe așezat la început și s-a inversat treptat. Statul în pat a creat complicații și dureri în zona toracală.

Tot până la 6-7 săptămâni mergeam aproape zilnic la sala de recuperare medicală, apoi am continuat cu 2 zile la sală și 4-5 zile acasă câte 20-30 min. de exerciții.

La vreo două luni de la operație simțeam că mă dor toate. Toată coloana durea. Dacă stăteam jos, mă durea lombarul. Dacă stăteam întinsă, mă dureau zonele toracală sau cervicală. În picioare nu puteam să stau, căci mă durea spatele și așa…

La vreo 3 luni, prin iulie, bifasem cam toate tipurile de terapii: electrostimulare, masaj, ventuze, ace, exerciții și ajunsesem la un al doilea centru, pe abonamentul medical de la companie, ca sa mai economisesc niște bani. Sănătatea poate deveni foarte scumpă.

Primele 2-3 luni sunt grele. Din fericire pentru mine, am prins vara – am putut să ies, să mă mișc. N-am avut multe haine de luat pe mine, căci și îmbrăcatul e o provocare (umblam mult în șlapi ori fără șosete, că nu mă puteam apleca să mă încalț). E un pic mai dificil când te operezi toamna sau în mijlocul iernii, în condițiile în care primele luni de mobilizare sunt foarte importante.

Scoteam rufele din mașină în coș, iar apoi împingeam coșul cu picioarele până la balcon. Încă mai fac asta și astăzi, căci încerc să ridic cât mai puțin.

Atunci am încetat să mai fac curățenie generală în casă. Mai strâng una-alta, în rest am o doamnă care vine să mă ajute. Este una dintre cele mai bune decizii din viață.

la final de iulie am fost până la Brașov, 3 ore. La dus, am stat în față cu scaunul întins mai mult. M-am întors întinsă pe bancheta din spate.

În august, la 4 luni, am plecat în primul city break. Am ales Atena, căci puteam vizita mult din oraș fără să fie zone cu pante și călătoria cu avionul era scurtă. De exemplu, Portugalia n-ar fi o țară ok de vizitat după o operație. Nici coasta Italiei. Atena, în schimb, e prietenoasă cu bolnavii. După 2-3 ore de plimbat mă întoarceam în cameră, căci oboseam. N-am urcat pe Acropole, dar m-am încumetat să urc printre străduțele din Anafiotika și să văd Atena de sus. Mi-am pierdut nu doar din mobilitate în perioada asta, ci și din echilibru/stabilitate, așa că am picat în fund pe unul dintre dealurile Atenei, mai ales că suprafețele sunt destul de alunecoase. M-a fulgerat în suflet durerea, m-am dus direct spre un metrou și în patul din hotel. N-a fost cel mai bun city break, dar mi-a redat încredrea că pot face chestii singură, independentă.

Tot în august am ajuns la mare. Practic, am început să călătoresc pe distanțe care presupuneam 1-3 ore de stat jos, pe scaun, cu posibilitatea să mă mai ridic.

În septembrie, la 5 luni, m-a prins o ploaie în drum spre Mega Image și m-am apucat de alergat. Și-a fost prima dată când am alergat, vreo 30 de secunde. Nu știa nimeni de ce râd în drum spre supermarket. Acum câteva săptămâni vedeam 610 în stație și am zis că trebuie să-l prind. Am băgat un super sprint.

Recuperarea mersului pe călcâi și diminuarea durerilor de spate au fost măsura evoluției mele. Mă uit la mine în oglindă și admir nivelul până la care pot acum ridica talpa piciorului drept.

Vedeți voi, problemele de sănătate transformă cu totul perspectiva asupra unor aspecte banale ale vieții – mersul până la supermarket, alergatul, a-ți simți degetele de la picioare, strânsul în brațe, dansatul prin casă. Toate astea pot părea imposibile uneori.

Regrete, furie și valea plângerii de milă

Medicina de recuperare este una în care dăinuiește, poate mai mult decât în orice alt exercițiu medical din România, o cultură a grijii și a răbdării. Pe aici vei găsi medicii care-ți vor spune că mai contează și starea psihică pe care o ai înainte de o intervenție medicală, dar și după ea, ca să-ți ajuți corpul să depășească trauma.

Sunt persoane care fac recuperare medicală înainte de operațiile de coloană (foarte recomandat), pentru a pregăti corpul și sufletul să reziste intervenției și să revină mai rapid la normal.

Maică-mea s-a operat de hernie de disc la 42 de ani, acum 20 de ani (alt sistem medical, alte tehnologii), și în 6 luni dansa sârbe la nunta moldovenească a soră-mii. Eu m-am operat la 35 de ani, o intervenție minim invazivă în comparație cu acu’ 20 de ani, iar după 6 luni abia am reușit să dansez un pic prin casă fără să mă doară spatele.

Cum spuneam la început, fiecare corp este unic.

Din păcate, medicii neurochirurgi îți creează așteptări un pic false. Vor spune că a doua zi după operația de discectomie la microscop pleci acasă (adevărat – abia mergi, dar pleci acasă), iar după 3-4 săptămâni revii la viața normală: birou, condus, ridicat treptat de greutăți… chiar revenirea la o viață sexuală normală. Zic din păcate, căci aceasta nu e media, ci best case scenario. E greșit să-ți creezi așteptări pentru excepțiile pozitive. Nu trebuie să cazi într-o extremă de pesimism, dar la 3-4 săptămâni ai putea avea o viață sexuală doar cu mâna și cam la 6 luni te poți aștepta să redevii un om cât de cât normal în toate aspectele vieții tale.

E bine de știut, acum în încheiere, că eu sunt un caz de recuperare greoaie.

Am pornit la drum cu o negare completă a gravității stării mele de sănătate, într-un fel de burnout și am continuat cu șocul unei astfel de intervenții la 35 de ani. Mă credeam tânără, zveltă și în putere și am simțit că cineva mi-a furat un an din viață, plus niște bani. Bineînțeles, totul a fost urmat de o furie și mai apoi de un regret în fața celor 3435352 de decizii proaste care m-au adus în această stare. Le-am ținut pentru mine, dar le-am trăit și le-am refilmat în minte câteva luni bune. Cred cu tărie că nu poți ajunge la acceptare fără momente în care să urli (nu pe bune sau și pe bune, dar la tine acasă) și să trăiești furia. Am fost și am rămas un om care detestă pozitivismul exagerat. Când e rău, reunoști gravitatea situației, cauți soluții și vezi cum te scoți din acest nou rahat în care ai ajuns. Valabil pentru orice moment de down al vieții.

Pentru că mă recuperam greu și durerile de spate erau acolo, plana posibilitatea unei a doua operații pentru stabilizarea coloanei. Acest gând mi-a făcut un pic creierii praștie până la RMN-ul de 6 luni. După RMN am primit confirmarea că sunt pe drumul cel bun. Abia de atunci am reușit să trăiesc, să trag aer în piept, să-mi spun că va fi bine, cu pași mici, dar din ce în ce mai bine.

Sala de recuperare din sufragerie

De vreo 3 săptămâni urmez un nou program de recuperare (e al patrulea centru în 7 luni) și l-am ales căci abordează foarte personalizat și holisitic fiecare caz (exerciții, alimentație, somn etc). O să găsesc timp să povestesc despre fiecare centru în parte, căci fiecare dintre ele mi-a fost de ajutor într-un anumit moment.

Sufrageria mea s-a transformat într-o sală de recuperare, dar amenajată frumos :). Cu luminițe și plante, colțul verde-sport.

Nu aveți neapărat nevoie de tot acest gear, dar aș zice că o saltea de fitness și o minge ajută foarte mult.

Până astăzi, am adunat (cumpărat/primit):

  • un brâu pentru spate. Sunt recomandate cele cu susținere pe verticală (cu barete de corset) și benzi încrucișate.
  • o minge de fitness (swiss ball). E bine să stai pe ea când lucrezi la birou, așa că alege diametrul în funcție de înălțimea ta (genunchii trebuie să fie la 90 de grade când stai așezat/ă). Eu mi-am luat una de 75 cm având 1,74 cm.
  • pernă ergonomică pentru spate (ține coloana într-o poziție corectă pe scaun)
  • minge automasaj
  • roller automasaj
  • bandă elastică, pentru contra rezistență exerciții
  • scaun de birou ergonomic (aveam)
  • gantere 1 kg (aveam)
  • saltea fitness, groasă (aveam) – e bună pentru genunchi asta mai groasă

Atât. Vă doresc sănătate și vă mai doresc să nu vă leneviți după ce veți pleca cu zvâc spre niște exerciții de recuperare. Dacă sunteți aici, e foarte probabil să aveți probleme de coloană. Lenevitul e calea sigură spre o stare de sănătate precară.

Articolul precedentMcQueen, un băiat simplu de la țară care a cucerit lumea modei
Articolul următorFemei și bărbați ca prădători sexuali în serialul The Fall

ARTICOLE SIMILAREDE LA ACELAȘI AUTOR

28 COMENTARII

  1. Buna! Cat timp ai stat cu aceasta hernie? Am si eu indicatie chirurgicala pr hernia mea (L4-L5/L5-S1) si nu stiu cat timp mai am…..momentan sunt cat de cat bine, ma ingrijoreaza faptul ca de la durerea de picior stang a trecut din cand in cand si la dreptul ( ma inteapa inghinal si pe pulpa)….
    Multumesc!
    Multa sanatate!

    • Buna, Gabriela,

      Fiecare caz e specific si al meu a devenit foarte grav, foarte repede (mai exact, in februarie 2021 au inceput niste dureri crunte, iar in aprilie 2021 m-am trezit fara sa mai pot sta pe calcaiul drept). Am scris pe larg despre asta aici: https://fatasimpladelatara.ro/2021/05/09/operatie-hernie-de-disc-lombara-cauze-durere-de-spate/

      Nu-ti pot da sfaturi medicale, ci doar sa-ti recomand sa te duci si la un al doilea medic, daca te indoiesti cu privire la operatie. Cei mai buni medici, inclusiv medicul Cristescu care m-a operat pe mine, nu te vor trimite la operatie daca nu e realmente necesar. Iar in cazul in care iti recomanda operatia, n-ar trebui sa mai amani momentul, caci lucrurile se pot agrava.

      Multa sanatate!

    • Fiecare caz este unic! Eu am 55 de ani m am operat acum 3 săpt la Rm Vâlcea.Am avut parte de un medic neurochirurg ce operează cu mâini de aur dnul Dr Preoteasa Cătălin.Dotarea este f buna în acest spital microscopul cu care opereaza dnul Dr este unic! Operația cred că mi a reușit …am scăpat de durerile îngrozitoare pe care le am avut înainte ,Mă dureau toate oasele din jurul bazinului cu radieri pe piciorul drept .Îmi amorțise piciorul drept până la genunchi aveam momente când nu simțeam degetele piciorului drept.Acum la 3 săpt merg ușor singura 10 min cu pauze lungi ,evit sa stau jos in scaun ptr că atunci doare punând presiune .Nu am rămas cu nimic amorțit ,simt tot ,mă doare puțin operata și dacă stau mai mult de 10 min in picioare in zona pperatiei osul.Am stat in spital 7 zile am plecat când am simțit că pot să mă deplasez singura.Acasa m am odihnit la pat pe spate și lateral fără efort.Merg zi de zi puțin și multă odihnă.Nu am făcut încă fizioterapie .Probabil daca mai stăteam mult consecințele erau mult mai grave ,am luat f multe calmante tramadol de 75 mg și injecțiile de dexametazona erau singurele care mă calmau restul apa de ploaie.Am realizat prea târziu că singura șansă era operația! Diagnosticul a fost L4/L5 drept ..ablația discului rupt și migratintraforaminal drept.Sper să mă recuperez rapid și mă bucur că am luat decizia de a mă opera deșii am așteptat aproape un an crezând că te pot ajuta antiinflamatoarele,curelele,fizioterapia…nimic nu te mai poate ajuta !

  2. Extraordinar !
    Acum sunt internata in vederea interventiei chirurgicale. Sunt in spital de stat si e nasol … am racit, tusesc, stranut si cred ca plec acasa si ma voi opera intr-un spital privat.
    Sunt ingrozita, terorizata de aceasta operatie.
    Multumesc pentru toate explicațiile, detaliile si optimismul dvs.
    Sper sa revin cu alte vesti cat mai curand.
    Sanatate multa tuturor !

    • Buna, Gabriela

      Am avut niste probleme cu site-ul si nu am reusit sa raspund mai rapid la comentariile din ultimele luni. Sper ca ai trecut cu bine peste operatie. Nu e o interventie usoara, dar nici ingrozitoare.
      Sanatate multa si neaparat respecta indicatiile de recuperare fizica (exercitii), de alimentatie si de hidratare.

  3. Buna .
    Ti-am citit povestea, si ma bucur ca ai reusit sa te recuperezi si sa te pui pe picioare.
    Acum 6 saptamani m-am operat si eu de urgenta de hernie de disc, cu sindrom partial, coada de cal, simptomul este aproape ca si al tau, nu pot sa stau pe calcaiul drept, si in degetele de la piciorul drept nu am forta pentru a le ridica … deci mersul nu este unul placut, si ridic piciorul la mers, ca altfel m-as impiedica.
    Doctorul mi-a spus ca acesta ce am eu, se recupereaza foarte greu.. dar eu am speranta ca la 27 de ani , cu multa munca, sa fiu cum am fost . Fac kineto,refelxo,gimnastica,mers pe jos, imbunatatiri se vad , dar acum , este testul rabdarii :). Cu ce exercii ai reusit sa iti recapeti forta in calcai?
    Multa sanatate, si numai bine !!! 🙂

    • Bună, Alice, sunt mai multe exerciții pe care le-am făcut, într-un centru de kinetoterapie, pentru a mă recupera, în special pentru a recupera forța şi mobilitatea în piciorul drept. Îți recomand cu insistență să mergi la un centru de kineto, căci e un cumul de exerciții pentru mai mulți muşchi ce trebuie antrenați cu grijă şi cunoaştere de un terapeut.

      M-au ajutat mult 2 exerciții. Din picioare, statul pe vârful pe un prag/scară, cu călcâiele în aer şi apoi serii de ridicări. Din poziția întins cu vârfurile ridicate spre tavan, prinzi o bandă de rezistență, o eşarfă, apo tragi spre tine laba piciorului, în sens opus.

      Acestea sunt exerciții parte din planuri complexe de recuperare, nu le făceam doar pe ele. De aceea, îți recomand încă o dată să mergi la un centru. Poți cere chiar trimitere de la medicul de familie, semestrial, şi ai gratuitate pentru anumite proceduri.

      Multă sănătate!

    • Bună, Ion, mă bucur că articolul a fost de ajutor. În cazul meu au trecut deja 2 ani, iar acum mai simt foarte puține „urme” ale operației.

      Atâta vreme cât de vei ține de medicație şi de recuperare, vei simți îmbunătățiri. Vor fi şi zile cu durere, în care ți se va părea că dai înapoi sau stagnezi, dar păstrează-ţi optimismul.

      Multă sănătate îți doresc! Scuze că am răspuns atât de târziu, dar a fost o perioadă aglomerată şi am uitat. Sper că la 2 luni eşti şi mai bine.

  5. Buna,am si eu o operatie facutala l5-s1 la Provita,in urma cu 1 luna si 3 saptamani,(doamne cand citesc parca retraiesc senzatiile,acelasi protocul).
    Vroiam sa te intreb daca tu ai avut dureri in zona lombara si pe fesieri dupa 5 sedinte de kineto?Si in ce au constat primele exercitii de kineto?
    Am niste dureri destul de serioase,si am aceasi senzatie ca tine, imi este frica de o a doua operatie, plus ca nu reusesc sa le calmez,desi am fost si la neurolog si la kinetoterapeut si am discutat si cu neurochirurgul,iar toti imi spun ca e musculara durerea,nu are treaba cu coloana,asa o fi?!
    As aprecia tare mult un raspuns de la tine,m-ar linisti mult mai mult.
    Iti doresc multa sanatate!

    • O să fiu sinceră cu tine: după un an jumătate de la operație îmi e greu tare să-mi amintesc primele şedințe de kinetoterapie şi cum m-am simțit. Mi-a luat mult să stau în fund şi mai apoi să-mi refolosesc piciorul şi mi-am revenit cât de cât după vreo 3 luni.

      Experiența fiecărui pacient e diferită şi e bine să ții cont de părerea medicilor. E posibil să fie musculară, mai ales că acel muşchi piriform, din fese, face multe probleme.

      Recomandarea mea, chiar dacă te va costa un pic, e să te duci la un second opinion atât pentru neurologie, cât şi pentru recuperare.

      Multă sănătate şi dā-i corpului timp, răbdare să-şi revină.

    • Buna seara. Si eu sunt operata la L5-S1 si T12-L1 in aceasi interventie, de dr. Marius Catana la Sanador pe data de 7 noiembrie 2022. Azi este 13.02.2023. Am facut kineto slab de tot si fizioterapie cate 10’sedinte in decembrie si ianuarie. Problema mea e durerea foarte mare pe partea stanga , la codiță, pe traiectul nervului sciatic. Ma ustura pielea pana pe fesa putin. E si nu trece deloc. Desigur am zile si mai bune. Dar mereu este acolo. Ma blocheaza efectiv ! E o durere extraordinar de taioasa. Pot sa merg, nu se mai lasa pe picior, nu am amorteli , nimic. Nu mai este ca inainte de operatie. Dar acum este altfel. Ma termina , cred ca nervul acolo e foarte lezat. Am avut hemilaminectomie la T12 si discectomie la L5. Am avut dureri atroce dupa operatie. Traiesc si azi doar cu antiinflamatoare+ paracetamol si tramadol. Va rog mult sa mi spuneti cum e la dvoastra cu durerile. Rog inclusiv moderatoarea. Multumesc si sanatate. Scuzati incoerenta daca ea exista.

      • Bună, Anamaria, sper ca Ciprian să vadă comentariul tău și să revină cu un răspuns. Așa cum i-am spus și lui, mi-e greu să-mi amintesc cum să simțem atunci, dar nu aveam o astfel de durere tăioasă cu siguranță. Este neapărat necesar, din punctul meu de vedere, să mergi înapoi la medic și să vezi ce părere are el despre starea ta din prezent. De asemenea, nu știu ce înseamnă kineto „slab”, însă este necesar să faci exerciții până când îți revii și mai apoi cu regularitate tot restul vieții, practic. Dacă ești din București, îți recomand kinetoterapie la Simbalance https://simbalance.ro/, sunt niște oameni foarte buni, care au grijă de tine și încearcă (în măsura în care pot) să te pună pe picioare.

  6. Buna seara,
    Absolut minunata, minuțioasa si de folos postarea dumneavoastra.
    Daca puteti, as vrea sa ne povestiti despre centrele de recuperare si pe care l-ati recomanda celor care au trecut printr-o experienta asemanatoare.
    Va doresc multa sanatate, rabdare,acceptare si bucurii.

    • Hello, Gabriela 🙂 îmi încălzește inima că ai găsit postarea minunată, minuțioasă și de folos, căci așa s-a dorit a fi. Am de mult timp în minte un articol legat de centrele de recuperare… însă timpul și lenea mă împiedică să-i dau publish. Imediat ce va fi live, voi reveni cu un update aici. Sănătate, acceptare și bucurii îți doresc și ție!

  7. Salut! Mi se pare minunat modul în care ai descris tot ce ai pătimit în aceasta perioada. M-am regăsit în fiecare rand pe care l-am citit. Eu am fost operată clasic in 2018 la Spitalul Militar din Brașov. Pe atunci mi s-a spus ca este singura intervenție pe care o pot face datorita unui fragment de disc migrat. Am mers la consultație și la medici care intervin minim invaziv dar și aceia mi-au spus ca intervenția clasica este singura posibilitate în cazul meu (din păcate). Și din nou din păcate, în octombrie 2020 am ajuns la neurochirurg cu dureri de spate. Interpretarea CT spunea ca am hernie de disc L3-L4 și L5-S1. În toată aceasta perioada am facut fizioterapie. Dupa 10 zile de antiinflamatoare și calmante, durerea a mai cedat și a ajuns la un nivel suportabil. Îmi era foarte greu sa stau 8 ore în fiecare zi pe scaun la birou dar…. Am stat. În octombrie 2021 am avut un nou episod de dureri cumplite. Ajunsesem la nivelul la care nu ma puteam încalta singura, nu ma puteam întoarce in pat de pe o parte pe alta. Trebuia sa îmi ridic soldurile cu mâinile ca să ma pot întoarce sau soțul meu sa ma tragă de mana sa ma ajute sa ma întorc. Am incercat din nou cu aceleasi tratamente convenționale care nu au avut nici un rezultat. La mijlocul lunii noiembrie am ajuns la Terapia Durerii de la Centrul Provita. Am făcut atunci prima infiltratie cu antiinflamator și anestezic direct în nerv. M-a ajutat pentru o săptămână și apoi durerea a revenit, din ce în ce mai intensa. În decembrie am făcut a 2-a infiltratie cu o doza mai mare de anestezic (conform spuselor medicului). M-a ajutat cât sa pot sa ma mobilizez și sa fac ușoare exercitii kinetoterapie și cam atât. În toată aceasta perioada am muncit mai mult de acasă. Recunosc ca am norocul sa am șefi înțelegători. Acum ma lasă să muncesc 4 ore de la birou și 4 de acasă. La birou mi-am cumpărat un colac antiescara. Este foarte ok. Îl recomand. Am uitat sa menționez ca din octombrie am început sa merg și la Terapie Bowen. Efectiv nu mai știu ce sa fac. În 4 februarie am făcut RMN. Pana acum nu am putut face RMN pentru ca am avut o tija în picior de la un vechi accident. Interpretarea RMN suna cam asa: Herbie disc L3-L4, L4-L5 și L5-S1. Am făcut programare pentru mâine la Ponderas la Dr. Alexandru Cristescu pentru seccond opinion. Am înțeles ca pe tine te-a operat fratele lui. (Mihai Cristescu). O sa revin cu update.

  8. Recuperare usoara in continuare. Am ajuns la faza cu durere de la fesier in jos spre gamba, calcai si partea exterioara a talpii incl. degetul mic amortite. Pozitii am vreo doua in care pot dormi oarecum, cu genunchiul flexat. Am hernie la L5 compresiv pe radacina dreapta S1. Un prim dr mi-a recomandat interventie chirurgicala pt problema asta mecanica. Asa am ajuns pe blogul dvs. Se pare ca este epidemie de sciatica, mai am cateva cunostinte cu aceeasi problema, de gravitati diferite. Multa sanatate si hai kineto!

    • Foarte bine spus: hai la kineto! Sau pentru cei sănătoși: faceți cât mai multă mișcare zilnic, chiar și mers pe jos, ca să nu ajungeți la complicații sau operați.

      Da, pare o „epidemie” căci oamenii (inclusiv eu) au devenit din ce în ce mai sendentari, iar corpului nu-i place și strigă. Îți doresc multă sănătate, Valentina! Sper că ai ajuns între timp la un neurolog și la recuperare medicală.

      • Salut! am ajuns la zeama de cutit, hernia mea avea 11/14/10 mm, dupa 2 luni de dormit prost (kineto & fizio & bulini au ameliorat situatia, dar nu suficient – aveam parestezii) si in pragul depresiei, mai multi medici neurologi si neurochirurgi mi-au recomandat interventie chirurgicala. Asa ca ma a apropii de 3 saptamani de la aceasta, imi arat cicatricea cui vrea s-o vada (baietii se pare sunt mai sensibili), toata lumea o admira ca ce mica e. Am avut teama, daca procedura va imbunatati cu ceva starea meau sau nu. O parte importanta din proces e sa iei decizia, si fiind una importanta dar fara cunostinte de specialitate e mai dificil. Parerologii nu ajuta. Am mers fara durerea de sciatica din seara operatiei, am dormit doar cu jena de la tubul de dren. Rana in sine inca nu s-a vindecat, astept cu interes. Pentru ca ma plictisesc, am lucrat inca din ziua externarii cu laptopul sprijinit pe picioare, intinsa pe burta. Cateva zile mi-a fost greu sa stau un fund/ pe scaun, dar situatia se imbunatateste si ieri chiar am condus juma de ora. Inca nu am reusit sa-mi tai unghiile de la picioare, dar mai am rabdare. Un alt aspect nasol a fost spalatul pe bucatele si mai ales al parului – de joia trecuta am inceput iar sa fac dus integral, yeeey! Multa sanatate!

        • Ăăăă, da, unghiile de la picioare vor fi multă vreme o problemă. Nici statul în fund nu e senzațional… deci aia e, pedichiura mai aşteaptă. Târziu pentru vestea asta, dar spălatul integral e posibil cu pansament impermeabil, care se lipeşte etanş. Costă 13 lei bucata şi se schimbă la 2 zile, dar merită toți banii.
          Şi la cicatricea mea se miră lumea.
          Din ce ştiu eu, statul de burtă nu e ok, dar apropo de părerologi, mai întreabă. Mie mi-au recomandat să nu stau/să nu dorm pe burtă.
          Altfel, mai bine va fi, dar, ca să citez toți medicii, „nu va mai fi ca înainte”.
          Felicitări pentru umor şi multă sănătate!

      • Intrebare ptr autoare, cum va mai simtiti in prezent, ati implinit 1 an de la operatie. Reusiti sa duceti o viata cat de cat normala? Mai aveti dureri? Si eu tb sa ma operez, si imi este f frica.

        • Hello Vio,

          Am ieşit complet din zona de sport prin recuperare medicală şi m-am apucat de înot. Mă simt extraordinar la bazin. Voi mai face şi sesiuni de recuperare la 6 luni. Asta e schimbarea majoră față de ceea ce se întâmpla la 7 luni.

          Simt că trăiesc mai sănătos şi cu siguranţă am un stil de viață normal.

          Spatele doare dacă nu fac mişcare într-o zi sau dacă nu schimb poziția. E mai rigid, iar piciorul drept a pierdut 5%, să zicem, din mobilitate ca urmare a felului în care a fost afectat nervul. N-am fost o persoană sportivă, aşa că lucrurile astea nu mă afectează major, căci nu trebuie să fac flic-flacuri.

          Nu mai sunt 100% persoana dinainte, dar unele schimbări, apropo de stil de viață, sunt pozitive.

          E normal să-ți fie frică de o operație, însă dacă medicii ți-au recomandat asta, atunci fă cu încredere operația :).

          Multă sānătate!

Dă-ţi cu părerea

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.