Avem cvartet de atins toate coardele sensibile în Sentimental Value: Reinsve, Skarsgård, Fanning și Lilleaas. O casă goală și niște rude împrăștiate care să amintească ce nu înseamnă acasă și cum nu arată o familie funcțională.
Toate acestea servite într-un setting scandinav, curat, ordonat, de câtre regizorul Joachim Trier.
Pregătiți batistele!
Filmul ăsta n-are cum să nu devină personal, iar după ce o să ieși din cinema n-o să te gândești la el, o să te gândești la tine.
Din primele minute am început să-mi circule asta prin minte:
Când visez, indiferent cu ce oameni sunt, există două locuri recurente în care se petrece acțiunea: apartamentul de la Onești și casa de la țară, a lu’ tataia.
Vise bune și coșmaruri în scara gri de bloc sau în curtea nemărginită a casei din care plecam sus pe dealuri.
Casele copilăriei.
Casele, camerele, mobila, vazele și amintirile fiecăruia din noi, cei ce am locuit acolo.
În Sentimental Value, Nora e actriță de teatru, iar sora ei Agnes, istoric, îi este ancoră. Arta și istoria. Ele sunt fiicele lui Gustav, premiat ca regizor de film, nepremiat ca tatăl anului. Gustav nu este nici bunicul anului, mai ales că-i dă nepotului de 9 ani Irreversible și The Piano Teacher ca filme care să-l învețe despre ”mame și femei”. Familia lor poartă traume vechi, închise toate între pereții unei case roșii.
Spre analiză o replică din Sentimental Value:
<<Cineva a spus că rugăciunea nu înseamnă, de fapt, să vorbești cu Dumnezeu. Înseamnă să recunoști disperarea.
Să te arunci la pământ, pentru că asta e tot ce mai poți face. Nu e foarte diferit de a zăcea cu inima frântă, gândindu-te… „Te rog, sună-mă.”, „Te rog, iartă-mă.”, „Te rog, primește-mă înapoi.”.
O dădusem în bară. Eram singură și plângeam. Și atunci, pentru prima dată, m-am așezat pe podea… și m-am rugat. Nu știu cui i-am vorbit, dar am spus cu voce tare: „Ajută-mă, nu mai pot. Nu mai pot singură. Vreau o casă. Vreau o acasă.”>>
Cu părere de rău pentru Jessey Buckley și al său rol din Hamnet, mi se pare că Renate Reinsve merită mai mult Oscarul pentru cea mai bună actriță.
Altfel, Sentimental Value are un simbolism fără mari pretenții. Totul e acolo, să-l apuci, poate să înveți ceva sau poate să reții că totul se spală cu o renovare în tonuri de gri.
În topul meu Joachim Trier, e sub The Worst Person in the World.
În topul de Cannes, e sub Sirat și No Other Choice.
În topul de la Oscar, n-are ce face pe acolo pe la Best Picture, dar e drăguț că a fost nominalizat.
E un an greu, prea multe filme bune anul ăsta, e greu de concurat.
