De vreo 3 saptamani acum, ma pregatesc pentru „beach body”. Mananc doar ierburi si rezist, cu mici scrasniri de dinti, in fata prajiturilor de tot felul si eclair-urilor.
Azi, iese fata simpla de la tara la restaurant de neam ales. Se uita in meniu si se hahaie precum un adolescent la ora de sexologie: „Ia uite, astia au pizdulice in meniu.”. Ma gandesc apoi la momentul penibil in care unu’ isi va fi comandat controversatele bucate si bucatarul, uitand cine este cel ce manancaca deliciile, striga din toti plamanii: „Cine are pizdulice?”. Imi dispare sceneta puerila din cap si revin la maturitate. Vin aperitivele traditionale cu jumari incluse. Ma uit spre ele si zic: „Uaaaaa, jumari!”. Chelnerul imi replica: „Jumari….si n-am voie”. Gata, m-a citit asta micu. Is domnita aia plictisitoare de la masa de nu mananca prajeli, s-a dat la ierburi, nu bea cafea, primeste doar apa plata cu lamaie si nu, nu vrea jumari. Roze de Corcova servim! Va multumesc! Regim primim, dar alcoolul se considera exceptie.
Urmeaza „the main course” si vine ospatarul pe la fiecare sa ne intrebe ce ne dorim. Ii zic sincer si din inima ca io-s aia „fara de jumari” in cazul in care m-a pierdut prin multimea pestrita. „Aveti cumva ceva gratar” intre eu ridicand spranceana.
Chelnerul imi spune ca ar avea niste pizdulice, dar avand in vedere ca-s femeie, „poate ar fi mai bune niste fudulii, dar fudulii n-avem. Va mai pot aduce un creier. Na, va recomandam si noi ce ne lipseste”. Am apeciat persoana I, plural. De la persoana I, plural pana la persoana II, plural era o diferenta de bacsis care putea atinge si 100%. „Va mai putem aduce si niste maduvioare”.
Am aprobat creierul si maduvioarele insotite de legume la gratar.
Vine domnul meu cu vreo 3 farfurii pe brat si intreaba: „Dumneavoastra ce aveti?”. Intreaba asa….cat sa auda toata masa. Ii zic: „Eu mi-am comandat creierul”. Ne hahaim, ma uit in farfurie si, cum ar veni, imi caut creierul. O colega ma roaga sa-i dau sa guste. Se intinde spre creier, eu ii zic: „Nu nu nu, ia de aici, asta e creierul!”. Chelnerul intervine rapid: „Nu, alea sunt maduvioareele”. „Ok, deci tre sa mai mananc niste creier, ca sa stiu cum sa-l gasesc.”
Poate ar fi fost mai bine sa-mi fi luat niste pizdulice…
