Un post pe Facebook legat de #şîeu n-a iscat o dezbatere despre autostrăzi, căci despre alea prea vorbea toată lumea, ci o investigaţie în procesul de producţie a vinului.
După o oră jumate de vorbit cu ai mei la telefon şi de stabilit la ce-i bun teascul, ce face morişca şi care-i treaba cu „vinul doi”, tot n-am descoperit ce-i vinul cu „pastile”. Din fericire, pe interneţi nu există secrete. Un adevăr rămâne de neclintit, familia mea face vin bio din următoarele soiuri: nohan alb; nohan negru si ananas. Atât de bio, încât nu i-a interesat să ştie reţeta vinului „fals”. Primim comenzi!
Hinu’ di casâ
La Moldova-i zice „hin”, iar pronunţia s-ar putea să semene mai degrabă cu „ghin”. Probabil varianta regională a fost adoptată după ce prea mulţi beţivi au fost incapabili să articuleze „v”-ul. Nu vom şti niciodată etimologia. Ştim însă că e produs de orice gospodar şi lăsat în boxă (dacă gospodarul s-a mutat la bloc) sau în beci ori hambar, dacă gospodarul are casă la ţară.
De cu primăvară se pregăteşte via. Se cotorăşte (prăşit la baza butucului), se taie şi se leagă. Ş-apoi viţa de vie creşte pe haragi sau pe şpalieri.
Dacă vrei vin 100% bio, ca cel produs de ai mei, nu stropeşti via şi foloşeşti îngrăşământ natural, numit eufemistic „gunoi”. Practic, în agricultură ţi se poate vinde rahat. Cu lopata!
Bineînţeles, cum ies cârceii printre frunzele de viţă, ca nişte cozi de porc, se mănâncă cu poftă, pentru că-s potrivit de acri. Cum ies primele bobiţe, se mănâncă şi ele, până se strâng ochii şi se strepezesc dinţii. Io ajung la struguri şi-mi plac chiar şi când îs acri.
Toamna se culeg, dar nu cu forfecuţa. Tăiatul brusc face strugurele să tremure şi piardă bobiţe. Coada ciorchinelui se înţeapă cu unghia. Sunt soiuri mai scumpe şi mai puternice, cum e rieslingul, ale căror boabe nu cad aşa uşor, însă nohanul e mai sensibil.
Când se umple o coşarcă, se toarnă în sac. Sacul plin se duce la morişcă, unde începe strivirea strugurilor.
A fost o vreme în care oamenii striveau strugurii în tălpi şi aveau must printre degete. Bunicul meu a fost unul dintre ei, după cum îşi aminteşte mama. El a ştiut cum e să simţi pământul, iarba, sper eu şi nisipul la picioare. Astăzi facem reflexoterapie.
RAVAC – după trecere prin morişcă, se scurg într-o cadă (butoi mare în care se mai spală oamenii prin filme) mustul şi boasca (resturi rămase din strugure: ciochini, pieliţe, sâmburi). Vinul fermentat din acest must este cel mai limpede şi pur.
După ce se extrage ravacul din cadă, boasca poate fi folosită ca un concentrat sau mai poate trece printr-un proces de presare. Ambele vinuri rezultate sunt inferioare ravacului, dar sunt „mai sincere” decât vinul de masă, cu „pastile”.
VINUL DE TEASC – boasca este presată la teasc şi mai lasă din sucul reţinut. Vinul este mai tulbure şi posibil mai „chietros”, din cauza ciochilor amărui şi a sâmburilor.
VINUL II – ca să înmulţească vinul, în funcţie de nevoi şi recoltă, ţaranii mai fac aşa-numitul vin doi. Peste boască se toarnă apă şi zahăr. Chiar dacă e de o calitate inferioară, e un vin „mai sincer” decât cel de masă.
Indiferent de cantitate, vinul produs în casă se bea într-un an. Se serveşte muncitorilor veniţi la treabă sau musafirilor de Paşti, Crăciun, Revelion şi la alte sărbători de peste an. Musafirii nu-s de capul lor şi ar face bine să primească şi să se bucure de vinul gazdei.
Vinul „pe pastile”
Auzisem de mică despre vinul făcut din pastile, ştiam că se găşeşte în cârciumile ieftine şi că-ţi va da cele mai sinistre mahmureli, dar nu ştiam reţeta. Nu-s singura care ştia ceva, dar nu ştia sigur ce. Dă un search pe Google pentru vin pe pastile şi vei fi inundat de articole despre mituri urbane şi specialişti care se străduiesc să explice unde-i adevăru’.
Ai mei ştiau doar poveşti: pleci cu cisterna de apă de la Vrancea, pui pastila de vin şi până la Timişoara se transformă apa-n vin. Dacă aveam autostrăzi, nici nu puteai să mai faci gluma asta. Bine că n-avem.
E lung drumul de la strugurii culeşi ciorchine cu ciorchine la sticla cu dop de plută. Unii aleg scurtătura şi numesc vin o bautură alcoolică ce are cel mult aromă de struguri. Conform definiţiei, acesta nu poate fi numit vin. Totuşi, Jesus, în Cana Galieii l-a numit vin, deşi el avea doar apă. Noi de ce nu putem?
Putem şi asta facem. Preţul dictează piaţa. Un moldovean care trăieşte din ajutor social se va uita la 3 lei. Va prefera cu 2 lei un alcool dulce, în locul unui vin natural vândut cu 5 lei/litrul.
O reţeta este aici: „apa din puţ, cu alcool rectificat din cereale adus de la bulgari, zaharina pentru gustul dulce şi care nu fermentează, glicerina alimentară, un pic de caramel pentru culoare şi acid citric (sare de lămâie) cât să dea caracteristici de vin. Sulful nici măcar nu îl văd. Asta durează circa trei-patru zile, pentru stabilizarea tuturor ingredientelor.”
Un How To pentru a face vin din suc de struguri cumpărat din magazin. Fun fact: noi spunem „damingeană”, ei spun „damijon”.
Şi „How to make wine like a redneck” – asta chiar e varianta „for dummies”.
La final, iată ce zice şi profu’ de vin, Cosmin Tudoran:
A fost o zi în care m-am simţit şi eu ca Russel Crowe în ‘A Good Year‘, doar că fără vilă, fără Franţa şi fără Marion Cotillard. Un fel de ‘A Good Year’ după o lună în Vaslui.
