Eoliene, panouri solare, secetă și-un orb, cam despre asta a fost TIFF-ul meu în 2022. Climă și climax, cum ar veni. Clujul, în schimb, a fost despre tei. Miros de tei și muuuult tei pe o mașină parcată 3 zile sub unul, până s-a făcut pe ea un fel de ceai… Oribil, nu parcați mașinile sub tei!
Înapoi la filme și, mai ales, înapoi la filmul care a câștigat premiul publicului Festivalului de Film de la Veneția și mi-a rămas în suflet:
Orbul care n-a văzut Titanic (2021)
Orbul care n-a văzut Titanic e cum nu te aștepți, o combinație de umor, suspans, romantism și demnitate care trezește în oameni ceva rar – empatia. Jaakko este orb, în scaun cu rotile și, pentru că este pasionat de film, poreclește oamenii din viața lui după personaje celebre.
Nici tu, spectator, nu vei vedea foarte bine universul lui, căci camera stă într-un focus exagerat pe eroul nostru, lăsându-te să ghicești, ca un orb, ce se-ntâmplă-n jur. Jaakko are o relație la distanță cu Sirpa, bolnavă și ea. Când sună Sirpa, telefonul urlă tare, cu o voce de GPS lady Sirpa, Sirpa, Sirpa.
Într-o zi, Sirpa îi spune că analizele i-au ieșit prost, Jaakko pleacă fără însoțitor să o întâlnească pentru prima dată, înainte ca moartea să-i despartă.
Alcarràs (2022)
Alcarràs vine pe 13 iulie în cinematografe, adus de Bad Unicorn, și e unul dintre puținele filme care a putut să pună pe ecran joaca de copil. Este și câștigătorul Ursului de Aur la Berlinale. O familie a crescut în jurul unei ferme de piersici, doar că o încurcătură-n acte le amenință pământurile, ce urmează să fie acoperite cu o plantație de… panouri solare.
Filmul urmărește dinamica a trei generații și relațiile lor, în timp ce se ocupă, așa cum au făcut-o mereu, de ultima recoltă. Iar unele structuri, precum cele de familie, sunt prea puternice pentru ca această schimbare dramatică să le rupă.
Un extraordinar film observațional, dacă există acest gen. Alcarràs are o sensibilitate aparte și o iubire față de copii, care pot fi rar atât de naturali ca aici. Candoare, detaliile în mișcările copiilor, atingerile surprinse pe cameră m-au dus cu gândul la Shoplifters (2018).
Utama (2022)
Utama este câștigătorul trofeului TIFF și al premiului publicului. Primul film care ia ambele premii. Ploaia nu mai vine peste pământurile unei mici comunități Quechua din Bolivia.
Doi bătrâni, rămași singuri pe o așezare ce pare pustie cât privești cu ochii, se întreabă dacă să mai rămână. Nepotul lor vine în vizită pentru a încerca să-i convingă să se mute la oraș. Imaginile nisipoase sunt din când în când colorate de țesăturile vii din îmbrăcămintea localnicilor ori de moațele roz ale unor simpatice lame.
Cred că lamele alea au câștigat, de fapt, premiul publicului. Regizorul bolivian era copleșit.
Bestiile (2022)
Bestiile (2022) este filmul de pe prima pagina a gazetei de festival, AperiTIFF, iar regizorul lui a făcut și Stockholm (2013). Poveștile lui deraiază grav și neașteptat, lucru deloc neplăcut pentru mine. Iată motivele pentru care m-am dus la Bestiile, un film nemilos de lung.
Un cuplu de francezi se mută într-un sătuc din Spania, unde practică agricultura bio. Fiind la curent cu dovezile științifice pentru care turbinele eoliene dăunează grav vieții pe pământ, refuză să semneze contractul colectiv cu o firmă ce umărea să investească în sat. Locuitorii mai săraci devin furioși, căci ei ar fi avut o sursă sigură de venit, și încep să-l tachineze.
Situația escaladează. Bestiile se dezvoltă încet, în mai multe etape, devenind mult prea asemănător cu un roman din copilărie. Nu vi-l zic, căci ar fi spoiler.
Speak no Evil (2022), din secțiunea Lună Plină
Speak no Evil (2022) este un film viclean. Tare viclean. Nu e sneaky, căci asta l-ar fi făcut genial, dar trebuie să-i dăm meritele necesare pentru construcție. Te lasă să crezi, aproape te convinge că totul va fi bine în relația dintre două cupluri care s-au cunoscut în Toscana. E o comedie, pe alocuri, însă fiecare moment de cringe, de red flag duce spre inevitalul deznodământ care încadrează filmul corect, în horror. Eu nu lipsesc de la secțiunea Lună plină a festivalului, iar cu filmul ăsta am încheiat cele 5 filme văzute în 3 zile. Am și visat urât… de toate.
O concluzie despre TIFF în 2022 – e mai bun decât cremele antirid
