Gerta Pohorylle și Endre Friedman, Sursă: Fred Stein Archive/Getty Images

Dacă ai avea de gând să-ți deschizi o afacere în State, sunt șanse mari să nu greșești numind-o Zimmerman. Case de avocatură și firme de contabilitate se numesc așa, ba chiar și birouri de arhitectură sau dealeri auto. În schimb, precum probabil bine a intuit Bob Dylan, Zimmerman nu e tocmai numele care vrei să te reprezinte pe scena muzicală din America anilor ’60. Tot el motivând astfel schimbarea numelui cu care s-a născut:

„You’re born, you know, the wrong names, wrong parents. I mean, that happens. You call
yourself what you want to call yourself. This is the land of the free.“

Diferența între eșec și succes poate fi dată până la urmă și de un pseudonim bine ales, dar în cazul lui Taro a fost diferența între a-i descoperi sau nu povestea.

Paris, 1934-1936
Parteneri la lucru, dar și acasă, fotografii Gerta Pohorylle și Endre Friedman încearcă puterea pseudonimului, pretinzându-se agenții americanului Robert Capa, un nume mult mai vandabil pentru piața de fotografie aflată pe atunci în continuă creștere. Secretul n-a durat mult, dar a fost suficient pentru ca el să păstreze aliasul, ea urmând să aleagă un altul: Gerda Taro.

Cum munca de fotograf nu se face la birou, amândoi se îndreaptă către Spania pentru a
documenta Războiul Civil care tocmai izbucnise.

Gerta Taro şi Robert Capa. Sursă: Wikipedia

Periferiile Madridului, 1937
După ce au parcurs și fotografiat mare parte din conflictele războiului împreună, Taro a luat-o pe cont propriu, ajungând neînsoțită de Capa să raporteze bătălia de la Brunete, o localitate de lângă Madrid și un punct important în conflictul republicano-naționalist.

Moartea lui Taro a venit sec. În haosul dat de retragerea trupelor republicane, un tanc a intrat în coliziune cu vehiculul care transporta răniții de pe front, dar și pe Taro. N-a murit pe loc, ci în noaptea care a urmat într-un spital operat de britanici în apropiere. A fost prima fotografă decedată pe câmpul de luptă.

Soldată republicană în 1936 Sursă: Wikipedia, Fotograf: Gerda Taro
Pe frontul de lângă Navacerrada în 1937, sursă: Wikipedia, Fotograf: Gerda Taro

Indochina Franceză, 1954
Varianta idealizată a poveștii spune că Robert Capa nu și-a iertat niciodată moartea lui Taro. El a inițiat-o în fotografie și împreună au decis să parcurgă Spania prin câmpurile de război.

Ca orice poveste de dragoste sfârșită tragic, poate fi ușor de romanțat, realitatea a fost însă mai complicată. Capa era departe de a-i fi fidel, iar Taro a fost acompaniată de jurnalistul canadian Ted Allen în ultima ei zi. Transformarea camaraderiei în dragoste este descrisă de Ted în jurnalul său de război, dar un viitor comun nu era încă stabilit. Tot el scria cum Taro planifica să-l însoțească pe Capa în China, în anul ce urma.

Însă moartea nu a dorit ca narațiunea să capete un final lămuritor. Capa a aflat de soarta ei dintr-un ziar în Paris, spunând ani mai târziu că odată cu pierderea ei și viața lui a cam luat sfârșit. Faptele care au urmat dau veridicitate afirmației, el punându-se într-un constant pericol în toți anii pe care i-a mai trăit.

Sursă: Medium (https://medium.com/vantage/the-woman-who-was-robert-capa-12f567f13a91)

Capa a murit tot pe câmpul de luptă, în nordul Vietnamului de astăzi, la 17 ani și 10.000 km depărtare de Taro. Alergase în fața convoiului militar pentru a-l putea cuprinde în fotografie, când avea să pășească pentru ultima oara, fiind răpus de o mină de teren.

A lăsat în urmă o colecție impresionantă de fotografii, cele mai remarcabile fiind realizate în
timpul “D-Day”, unde a fost singurul fotograf civil în primul val al invaziei terestre. Spielberg spunea referitor la celebra scenă de început din “Saving Private Ryan” (1998):

„I did everything I could to my camera to get June 6 44 to look like Bob Capa’s photographs.” 

Debarcările din Normandia, 6 Iunie 1944; © Robert Capa / Magnum Photos
Paratrupe americane aterizând lângă Wesel, Germania, 24 Martie 1945; © Robert Capa / Magnum Photos

Taro, Melodia
Ultima piesă de pe albumul de debut “An Awesome Wave” a celor de alt-J, Taro, este și cea mai reușită creație a lor. Cu o voce blândă, greu de înțeles, și un instrumental cu iz oriental, la prima ascultare melodia este echivalentul muzical a unui parfum de care te îndrăgostești fără să-i poți bănui compoziția sau proveniența.

Iar când începi să deslușești misterul, fascinația nu dispare – ba din contră- se răspândește și te cucerește pe deplin.

Taro, Clipul
Imaginile care însoțesc melodia sunt din filmul Powaqqatsi: Life in Transformation, al doilea din trilogia fără cuvinte rostite “Qatsi”. Compus dintr-o succesiune de imagini filmate excepțional, Powaqqatsi redă colțuri ale lumii altfel greu de accesat, explorând oamenii și traiul lor de acolo.

Muzica din documentarul original este compusă de Philip Glass, dar aveau să treacă 24 de ani pentru ca Powqqtasi să-și găsească adevărata pereche muzicală.

Meritul montajului îi aparține lui David Dean Burkhart, care-și descrie canalul de youtube drept: New Music // Old Footage. Și ce bine i-a ieșit, fără sa fie videoclipul oficial, a creat o a treia operă de artă din două existente.

Taro, Poezia
Titlul melodiei nu este dat de un băiat Taro care aleargă cu zâmbetul pe buze pe vreo plaja
îndepărtată precum în videoclip, ci chiar de fotografa a cărei povești astfel am aflat-o.

Este descris intervalul de timp cuprins între momentele fix de dinainte și cele de după pășirii minei de către Capa. Redarea violenței impactului fatal și a suferinței de după nu este evitată, dar moartea primește forma izbăvirii prin reuniunea lui cu Taro.

Cel mai frumos și de fapt singurul vers care se repetă reprezintă chiar esenţa poeziei: “Do not spray into eyes – I have sprayed you into my eyes”

M-am îndepărtat de poezia contemporană încă din liceu, găsind-o prea puțin estetică și prea mult criptică. Alt-J găsește proporția ideală între cele două și nu doar atât. Îmi place să cred ca aș fi apreciat versurile și dacă le-aș fi citit tipărite într-o carte fără nume, neînsoțite de o melodie și un clip superb. Oare câte astfel de poezii mi-au scăpat sau nu le-am dat atenție?

Încântat de cunoștință, Taro
Ce procent din alegerea pseudonimului să se fi datorat pictorului japonez Taro Okamto și cât dorinței de a avea un nume sonor și memorabil, nu vom putea ști. N-a avut timpul necesar să-l facă mai cunoscut și să fie întrebată peste ani de cauza inspirației.

Este dificil să navighezi prin multitudinea de forme prin care arta se manifestă în ziua de azi. Timpul îți este limitat, iar refugiul cel mai la îndemână este arta universal acceptată drept valoroasă.

Pentru a descoperi ceva care iese din acest tipar, ai nevoie de ajutor. Și cine îți poate da o
direcție mai buna dacă nu un artist la care ai deja acces? Poate fi ceva minor: un cântec dintr-un film sau un tablou menționat într-un roman. Sunt insa suficiente pentru a-ți stârni curiozitatea și dorința de cunoaștere.

Alt-j a făcut exact asta, a deschis portița către o altă lume a artei, cea a lui Taro și Capa, ajutând ca povestea și fotografiile lor să parcurgă un drum mai îndelungat până vor fi uitate.

Articolul precedentÎntortocheata casă Winchester şi filmul horror după povestea ei
Articolul următorGringo (2018), vinovatul fără vină

Dă-ţi cu părerea

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.