Căsătorită cu un magnat din industria producătoare de arme, Sarah Winchester rămâne văduvă în 1881. Cuplul a avut un singur copil, care a murit la doar 6 săptămâni. Mânată de depresie şi crezând că e bântuită de spiritele celor omorâţi de armele Winchester, văduva construieşte o casă bizară, în care fantomele să-i piardă urma.
Casa Winchester încă există în San Jose – California, se vede pe Google Street View şi a devenit obiectiv turistic în 1923. Imaginată ca un labirint, are scări care duc spre tavan, uşi dincolo de care sunt doar ziduri, 160 de camere şi tot felul de obiecte ori decoraţiuni create în jurul numărului 13. Vila a fost un continuu şantier timp de peste 35 de ani. Iniţial a avut 7 etaje, însă partea superioară a fost distrusă în cutremurul din 1906. Astfel, după cutremur, s-a dezvoltat pe orizontală, iar astăzi se întinde pe aprox. 2 hectare!
Bineînteles, un astfel de proiect avea nevoie de o finanţare masivă. Sarah moştenise 20 millioane $ (echivalentul a 500 milioane $ în 2017) după moartea soţului şi a ajuns să deţină aproape 50% din compania Winchester Repeating Arms Company(WRAC), iar asta îi garanta un venit de aprox. 1000 $/zi (echivalentul a 25.000 $ în 2017).
E posibil ca povestea casei să fie încă o legendă urbană inventată în interes de marketing de cei care au cumpărat proprietatea după moartea văduvei Winchester. Dar ce ar mai fi viaţa fără poveşti de spus la ceas de seară, când clopotele bat de 13 ori, aşa cum se întâmplă în filmul din 2017.
Pentru că eu nu mă mai pot uita la filme horror de câţiva ani (deh, îmi place să dorm liniştită), pe ăsta l-am văzut cu lumina aprinsă şi cu un alt film pe televizor, ca să aibă ce mă distrage în momentele „critice”. Aşteptaţi-vă la un horror de duzină, cu sperieturi după metoda apariţiei neaşteptate: O crăpătură de uşă, bam! un cap de fantomă. Un subol, bam! o târoşenie care vine pe scări. Şi tot aşa construieşte către momentul cutremurului din 1906 despre care se spune ca Sarah ar fi crezut ca a fost provocat tot de spirite. Un poltergeist pe ici pe colo şi gata.
Plotul e decent: WRAC angajează un psihiatru, Dr. Eric Price, pentru a evalua starea mintala a celei care deţinea, după cum am spus, aproape 50% din acţiuni. În realitate, personajul nu a existat.
Cazat în casă, Price trece prin tot felul de experienţe supranaturale şi o suprinde pe Sarah când, la miezul nopţii, primea indicaţii de la spirite privind construcţiile ce urmează a fi făcute.
Pentru a ajuta sufletele celor omorâţi cu o armă Winchester să-şi găsească liniştea, Sarah desena mereu o cameră asemănătoare cu cea în care îşi pierduseră viaţa. În acele camere ele se întorc pe pamânt, Sarah le cere iertare şi îi ajută să-şi drumul în viaţa de apoi. Aşa explică filmul construcţia si reconstrucţia multiplelor camere din imensa vilă.
Winchester (2018) se mai foloşeste şi de tagline-ul „The House that Ghosts Built”, o referinţă la un cântec pentru copii din cultura americană – „The House That Jack Built” (ca formă este asemănătoare cu Pseudofabula – Roşu şi Negru). Extra info: „The House That Jack Built” este şi o piesă Metallica, dar şi noul film din 2018 al lui Lars von Trier.
Chiar dacă nu e cine ştie ce producţie, au reuşit să o aducă pe The Dame Helen Mirren in rolul principal, care a fost fascinată de poveste, se pare, altfel nu-mi explic cum a ajuns să joace în aşa ceva.
Şi pentru că a fost un film relativ prost, nu a reuşit să facă mai mult buzz în jurul principalului subiect pe care-l abordează: gun control, producţia de arme şi efectele sângeroase ale acestei industrii. Ba chiar a fost aproape ignorată tema… Spre deosebire de filmul Get Out (2017), de exemplu, care a generat ştiri şi discuţii în jurul rasismului.
Un film nu va schimba lumea, dar poate să transmită un mesaj, mai ales că va căpăta atenţie ca element de entertainment şi va avea acoperire prin multiplele canale de distribuţie. Poţi alege să faci diferenţa sau să faci PR pentru firma care aduce turişti în casa din San Jose. Rezultatul: probabil mai mulţi vizitatori… şi o cameră nouă descoperită chiar în 2017. În schimb, dulapurile americanilor sunt în continuare ticsite de arme.
