Când a început să se gândească la povestea Shoplifters, regizorul se întreba „ce înseamna o familie?”. Înseamnă picioruşe grăsune în jurul unui picior de scaun, în timp ce părul tuns cade pe podea? Înseamnă o îmbrăţişare strânsă? O căutare pe cer a unui colţ dintr-un foc de artificii prin spatele blocurilor aglomeratului Tokyo?
Câştigător al Palme D’Or (Cannes 2018), Shoplifters este un film complet aşa cum nu am mai văzut de foarte mult timp. De obicei poţi găsi câte o chichiţă în scenariu, în regie, în compoziţie sau macăr în jocul actorilor. Aici nu. Dincolo de toate, filmul aduce nuanţe intr-o lume care se încăpătânează, în ultima vreme, să se prezinte doar în alb şi negru.
Shoplifters te primeşte într-un mic apartament din Tokyo, unde-şi fac loc 3 generaţii în două camere aglomerate de mese, rogojini, cutii, haine şi multe lucruri pe care oamenii le adună în timp. Dincolo de ferestrele mari se vede un colţ de verdeaţă. Puţină, dar suficientă cât să pară că-i un mic Rai. Într-o seara, în familie, este adusă o fetiţă nouă, pe care o găsesc pe stradă. O cheamă Yuri şi vine dintr-o casă din care se aud ţipete şi discuţii despre cum nu-şi doresc copii.
De la copii la bunici, fiecare face rost de bani cum poate. Mereu într-un mod imoral: furând din magazine („căci produsele din supermarket nu aparţin încă nimănui”), vânzându-şi trupul ori la jocuri de noroc. Cu toate astea, ei sunt fericiţi, trăiesc ca o familie, se joacă, se îmbrăţisează şi aleargă după valuri.
Yuri este o gură de hrănit, dar şi o sursă de noi venituri. Este învaţată să fure.
Dacă un copil este răpit din mijlocul unei familii violente, pentru a fi iubit, îngrijit şi pentru a-şi trăi copilăria, atunci mai e nedrept? Mai e imoral?
Copilul ar trebui să fie cu mama lui, dar dacă mama lui nu l-a vrut niciodată, îl ignoră şi-l menţine într-un mediu toxic? „Să dai naştere unui copil nu te face automat şi mamă” spune Osamu.
Ce e drept? Ce e corect? Între două rele, care este răul cel mai mic? Cum alegi, când ştii că orice ai face nu va fi bine. Shoplifters îţi întoarce pe dos tot sistemul de valori, iar în jocul deciziilor aduce mereu elemente noi, care te fac să te îndoieşti de ceea ce credeai că ştii deja.
După ce construieşte un Rai pe Pamânt, uşor imperfect la început, dar emoţionant, Shoplifters distruge acest univers bucată cu bucată. Aduce context, iar tu, spectatorul, începi să vezi dincolo de lumea mică a apartamentului, ce pare să ţină în siguranţă fericirea. Imediat ce ai o imagine mai largă, imediat ce personajele se umplu de trecut, Raiul se destramă şi Shoplifters iţi rupe inima. Da, de la stat cu barba-n palme şi zâmbind în faţa ecranului de cinema, te trezeşti încruntat şi cu mâinile încrucişate strigând în mintea ta: Nu, nu e drept!
De la atmosfera la compoziţie, are un mare 10 pentru imagine. Regia este senzaţională, iar actorii, chiar şi copiii foarte mici, joacă excepţional.
Shoplifters este un must see!
Enjoy si fă Rai din ce ai!
Fata Simplă de la Ţară
