
Cele mai populare limbi la nivel mondial, după numărul de vorbitori, sunt: engleză (1,13 miliarde), chineză (1,11 miliarde) şi hindusă (615 milioane). Motivele creşterii numărului de vorbitori ai unei limbi sunt multiple: de la puterea economică a ţărilor în care sunt vorbite nativ până la creşterea populaţiei, usurinţa în învăţare etc.
Te-ai fi gândit că nu mai este necesar astăzi, 2.11.2019, să vorbim despre importanţa cunoaşterii unei limbi de circulaţie internaţională. Avioanele au devenit noile rate de ora 9:00, Italia e la 2 ore distanţă, Portugalia e la 4. Printre hobby-urile noastre enumerăm, în lipsă de inspiraţie sau de ocupaţie, „călătoriile”. Suntem ţară membră UE şi NATO. Ei bine, te-ai fi gândit prost, căci politicienii noştri ne omoară urechile.
De ce e fain să ştii o limbă străină.
Româna nu este o limbă de circulaţie internaţională. La nivel mondial o putem numi aproape exotică. Ai avantaje practice în a cunoaşte cele mai puternice limbi ale lumii sau poate ai chiar o pasiune pentru anumite culturi (araba, chineză, japoneză etc.).
- Poţi comunica cu mai mulţi oameni. Dacă ştii engleză, te vei înţelege cu alţi 1 miliard de oameni. Sunt doar câteva milioane de vorbitori de limbă română.
- Ai deschidere către mai multe joburi, în mai multe ţări. Chiar dacă te hotărăşti să rămâi în ţară, cunoaştera unei limbi străine îţi va oferi avantaje.
- Îţi poţi face prieteni noi şi poţi construi noi relaţii.
- Descoperi noi culturi. Dacă nu trăieşte o perioadă în Moldova, un străin nu se va putea bucura de Amintiri din copilărie, nici de Eminescu. La fel, vei înţelege mult mai bine un popor cunoscându-i limba.
- Ai acces la informaţie şi la media. Internetul nu prea a pariat totul pe diversitate. Majoritatea site-urilor si materialelor sunt in engleză.
- Devii puţin mai deştept şi mai sănătos la cap. Cică cei care vorbesc mai multe limbi străine sunt mai puţin predispuşi la demenţă.
- Nu în ultimul rând, o să ai mai multă încredere în tine, iar încrederea te trece munţii.
Dacă asta nu te convinge, ai 101 motive, scrise în română!!! Uite aici şi un infografic drăguţ cu reasons why… tot în engleză, tu-i mama mă-sii.
Nu-i greşit să nu ştii o limbă străină.
În experienţa ta de viaţa e posibil să nu fi avut şansa sau resursele necesare învăţării. S-ar putea, de asemenea, să nu ai capacitatea de învăţare pe care o au alte persoane. De mine nu s-a lipit deloc franceza, deşi mi-a fost predată în toţi cei 12 ani de şcoală şi de liceu. Asta e. Din fericire, pot să întreb de-o adresă, dacă o fi să mă pierd prin Franţa. Am prieteni care vorbesc 3 limbi pe lângă română. Suntem diferiţi.
Dacă resursele au fost problema (bani, acces la un sistem de învăţare etc.) în era internetului şi a aplicaţiilor mobile este mai uşor ca niciodată, ba chiar gratis să inveţi. Vezi Duolingo. Dacă nu vrei să faci nici asta. E ok, de asemenea, atâta vreme cât îţi asumi dezavantajele.
Este foarte greşit să fii ruşinat de lipsa unei asemenea pregătiri şi să găseşti scuze idioate ori argumente cu iz naţionalist pentru a ieşi dintr-o situaţie în care ţi se cere folosirea limbii engleze, de exemplu. Aşa cum a făcut Viorica Dăncilă, prim-ministrul demis al României. Fii demn.
Engleza şi chineza sunt cele mai puternice limbi ale lumii.
Dacă tot te apuci de învăţat, fă o alegere informată. În termeni de diplomaţie, acoperire geografică sau oportunităţi, limbile lumii au diferite puteri, conform unui studiu (EN) făcut de World Economic Forum. Numărul de vorbitori nu este obligatoriu un criteriu în stabilirea puterii, dar are importanţă.
Există un top 10 (EN) din care fac parte hindusa, portugheza, japoneza, germana şi rusa, dar le vom enumera mai jos doar pe primele 5:
5. Arabă: este limba majorităţii musulmanilor. Arabia Saudită deţine cea mai profitabilă companie din lume: Saudi Aramco. Astfel, limba capată putere în context economic şi diplomatic.
4. Spaniolă: s-a răspândit datorită acoperirii globale a Imperiului Spaniol. Este o limbă oficială în mai multe organizaţii internaţionale: UE, Organizaţia Statelor Americane, Uniunea Naţiunilor Sud-Americane şi UN.
3. Franceza: importanţă diplomatică şi limbă oficială în ţări din Europa, Africa şi în Canada.
2. Mandarină: dincolo de numărul mare de vorbitori nativi, China este una dintre cele mai mari puteri economice ale lumii, în prezent.
1.Engleză: răspândită datorită Imperiului Britanic. Este limba vorbită în SUA, superputere mondială. Jumătate dintre site-urile şi materialele online sunt în engleză. Cea mai vorbită limbă la nivel mondial.
Engleza domină internetul
Cum spuneam mai devreme, internetul nu a pariat totul pe diversitate. 90% din conţinutul online este domninat de 10 limbi străine.
Mulţi oameni caută informaţii online. Tot ce ştiu ei despre lume, ştiu din online. Limba este codul de comunicare.
Cu atât ai un grup mai mare cu care să vorbeşti, cărora să le transmiţi mesajele tale, pe care să-i convingi să adopte ideile tale, ca ţară, cu atât vei căpăta mai multă putere.

Cazul Viorica Dăncilă. Nu fi ca Viorica!
Pentru a nu răspunde la cerea unui jurnalist de a vorbi în limba engleză, Viorica Dăncilă, prim-ministrul demis al României, a replicat: „Doamnă, suntem în România. Haideți să fim mândri că suntem români.”
Dacă ar fi spus „Doamnă, la Bruxelles vorbim engleză sau franceză, aici, în ţărişoara România, vorbim pe limba noastră”, era ok. Dar ea nu putea spune asta, căci abia reuşeşte să lege două propoziţii în engleză. Avea şi varianta foarte simplă: „Prefer să mă exprim în limba română.”
În loc să ocolească subiectul elegant, s-a dus în bălării. În capul doamnei Dăncilă s-a creat o conexiune corectă între limbă şi identitate naţională, dar, în acelaşi timp, s-au născut mai multe legături greşite între învăţarea unei limbi străine şi negarea, automată, a propriei identităţi. Şi încă una şi mai gravă între a te identifica cu un popor şi a fi mândru de poporul respectiv. Ba mai mult, a dat impresia neînţelegerii aspectului practic din spatele învăţării unei limbi de circulaţie internaţională.
Toate acestea în contextul în care Viorica Dăncilă a fost europarlamentar pentru 9 ani!!! – funcţie foarte bine plătită, care ar impune, intr-o recrutare pe merit, şi cunoaşterea cel puţin a unei limbi de circulaţie internaţională.
Limba este un element definitoriu al identităţii unui popor
Dar nu este singurului. În articolul „Rolul limbii în formarea identității culturale în contextul migrației” sunt enumerate 5 elemente care stau la baza identităţii colective:
- identificarea cu istoria grupului;
- limba vorbită;
- graniţele teritoriale în care se dezvoltă;
- patrimoniul genetic legat de origini comune;
- tipul de organizare a grupului la nivel de normativ şi administrativ
A fi român depăşeşte limitele limbii, aşa cum a fi european nu presupune doar a fi parte din nişte graniţe teritoriale.

























