Putea ieşi cam de trei ori din sală, dar mama unui copil de vreo 10 ani l-a lăsat în scaun până la final. Noul Joker nu mai este încă un antierou cu părul verde, ci e reprezentarea răului în cea mai pură formă a sa.
Joker este N-15 (nerecomandat sub 15 ani în România) şi PG-17 în SUA (este necesar acordul parental sub 17 ani). Asta însemnă că un copil de 10 NU are ce căuta în sală. Nici de 13. Nici de 14.
Când eram mică păduri nu prea cutreieram prin micul oraş industrial Oneşti, dar aveam o pasiune pentru filme horror. Vineri seara, la PRO TV, eram neclintită. Parcă venea Crăciunul săptămânal. Am văzut Poltergeist, Nightmare on Elm Street, Fălci, Chucky, Alien şi, bineînţeles, serialul Buffy, spaima vampirilor. Numele unuia dintre cei 5 copiii (!!!) pe care plănuiam să-i am când „voi fi mare” a fost descoperit în Dosarele X. Era Chantée (fiica unu om de ştiinţă care inventase o specie de ţânţari ucigaşi). Am încheiat etapa horror odată cu Candy Man, căci începuse să-mi fie frică de oglinzi (Candy Man are o incantaţie în oglindă).
Copilăria este plină de jocuri şi poveşti horror. De la Bau-Bau până la Omul Negru ori jocul „sticluţa cu otravă”. Nu este necesar să mai discutăm despre poveştile Fraţilor Grimm. Unii copii au o fascinaţia pentru necunoscut, vis ori fantastic. Cu toate astea, copil fiind, ştiam de la început că era vorba de un horror, că ceea ce se întampla la TV nu este posibil într-o situaţie reală şi eram pregătită să-mi fie frică.
La Joker vii nepregătit. Mergi ca la un film cu supereroi din universul DC. Probabil de aceea te gândeşti să-ţi aduci şi copilul. Abia aştepţi să vezi un Joker mai bun ca cel făcut de Heath Ledger. Stai cuminte în scaun.
Te trezeşti în viaţa tristă a lui Arthur, un tip aproape de 40 de ani, singuratic, care are un job de clovn, însă îşi doreşte să facă stand-up. Încă mai trăieşte cu maică-sa… într-o relaţie un pic incestuoasă şi este îndrăgostit de o vecină de palier.
Îşi pierde serviciul, este bătut pe stradă din cauza unei afecţiuni care-i provoacă râsul spontan şi i se întrerupe medicaţia din lipsă de fonduri. Arthur este un adult maltrat, invizibil, refuzat, care adună ură şi devine The Joker. Un joker care nu mai glumeşte.
Strânge ură faţă de mamă, de politicieni, de societate şi de fiecare individ care l-a jignit. Da, Joker este copilul urii, al bullying-ului, al abandonului, al sărăciei şi al mizeriei. Joker este produsul unei culturi care a uitat că mai are o clasă de cetăţeni, clasa de jos.
Arthur primeşte cadou o armă. Şi de aici Joker se transformă într-un film cu un evident un mesaj politic în SUA. SUA îşi înarmează cetăţenii. Pe toţi. Bogaţi ori săraci, sănătoşi la cap ori nebuni, copii sau adulţi. În şcoli se fac antrenamente pentru situaţia în care ar fi atacaţi. Violenţa devine normalitate.
Scenele de violenţă sunt de un realism greu de înghiţit. Le-aş compara cu ceea ce vedeai în trecut pe Ogrish.com. Crimele nu au mesaj, nici scop, sunt goale, psihopate, răzbunări fără milă.
Joker nu mai este un villain carismatic, cu umor negru, un cap al răutăţior care va pierde în faţa forţelor binelui. Îşi pierde orice atribut caricatural şi devine înfricoşător de real. Arthur poate fi orice tip neglijat, uitat, singuratic şi frustrat care a pus mâna pe o armă şi a hotărât să-şi facă dreptate. Arthur este potretul oricărui atacator din America.
Pentru un copil, un astfel de film este traumatizant şi lipsit de învăţăminte. Este prea mic să aprecieze stilul regizorului care până acum ne-a dat The Hangover sau actoria de Oscar prestată de Phoenix.
Pentru adulţi există mesaje, însă nu are rost să încălecăm pe propaganda (căci este propagandă) anti-violenţă, arme etc. venită din America. Din fericire, în România, suntem suficient de inteligenţi încât să nu ne înarmăm populaţia.
Ce să reţinem din Joker? Să ne îngrijim de copiii vulnerabili (abandonaţi, maltrataţi, cei care trăiesc în sărăcie extremă), căci ei vor fi adulţii de mâine.
Să cerem cinematografelor/festivalurulor să aibă o formă de filtrare/atenţionare pentru părinţi. Am fost la un festival de filme horror care le permitea familiilor cu copii să intre la Trauma. Nu e ok!
Închei cu întrebare căreia eu nu i-am găsit răspuns. E ok ca mainstream cinema să aibă un asemenea nivel de violenţă şi să nu existe o anteţionare clară în acest sens? Mai mult, e ok să fie atât de marketat? Prietenii mi-au spus că aş fi o mică China, pentru că instig la cenzură.
