S-a făcut o săptămână de când am părăsit un TIFF cu 5 tragedii, 1 minune și multe bucurii.
5 tragedii: cazarea 1 ratată, cazarea 2 ratată, pierdut portofelul, spart ecranul telefonului (ceva ce nu mai pățisem de ani) și nu mi-a plăcut Palme D’oru.
1 minune: am găsit portofelul după o zi. Lunile astea mi-am recăpătat de mai multe ori încrederea în umanitate. La TIFF, încă o dată și le mulţumesc oamenilor buni de la Profi City Mihai Viteazu – Cluj-Napoca. Ăla de lângă Cinema Florin Piersic.
În prima zi de TIFF, trezită de la 5:00 AM, aterizată în Cluj, după 2 filme răvăşitoare şi descoperirea că am rezervat o cazare dezastruoasă pentru 5 zile, am rămas şi fără baterie la telefon. Astfel a venit momentul foarte rar de a-mi folosi portofelul şi cardurile fizice.
Portofel în care am juma’ de viaţă şi buletinul… cam esenţial întoarcerii în Bucureşti. Cealaltă jumătate e în telefon.
De dimineaţă, în timp ce căutam altă cazare în Cluj în mijloc de TIFF, am descoperit lipsa portofelului şi apoi a venit chinul rememorării locurilor vizitate într-o zi de TIFF… Vreo 10-20… 50, naiba știe! Coşmar! Mă loveşte că rămăsesem fără baterie şi că mi-a fost foarte sete, deci sigur am plătit cu ceva din portofel după acel moment. Gata, Profi City!
Apoi mă loveşte zarva din Profi, fix de după proiecţie. Nicio speranţă nu mai aveam. M-am dus spăşită la doamna de la casă… şi a scos portofelul meu de piele maro, cusut cu aţă orange, în care aveam drumul înapoi acasă şi liniştea nereînnoirii tuturor cardurilor odată ajunsă în Bucureşti. Le mulţumesc acelor oameni foarte foarte buni la Profi!
Multele bucurii: filme bune și ceva neașteptat – Sirât, dar și multe revederi, cafele și conversații care au picat numai bine în acest moment din viață.
Tot 5 care au lăsat urme după TIFF:
În primul rând Sirât (2025, r. Oliver Laxe) – mă gândesc la el și astăzi. Sirât este în cultura islamică podul dintre Rai şi Iad, subţire ca un fir de păr şi ascuţit ca o sabie. Premiat de juriu la Cannes, Sirât te ia prin surprindere. Odată prin empatia cu care te introduce într-o lume necunoscută pentru mulți dintre noi: cea a festivalurilor rave și a ceea ce par a fi oamenii deșertului. A doua oară prin felul în care alege să-ți spună povestea unui tată, ce-şi caută fiica dispărută, căutare ce devine un road movie cu accente de Mad Max.
Dezamăgirea față de câștigătorul Palme D’orului – It Was Just an Accident (2025, r. Jafar Panahi). Un film prea teatral în încercarea sa de a prezenta altfel, poate chiar comic pe alocuri, cruzimea și tortura regimului din Iran. A încercat mult, în realitate a reușit puțin.
Trilogia Dreams – SeX – Love a regizorului norvegian Dag Johan Haugerud câștigător al Ursului de Aur la Berlin. Trei filme despre Oslo, oamenii săi și conversațiile lor despre dragoste, relații, căsnicie, vise și sex.
Trăirile unui cuplu mixt, o femeie surdă și un bărbat care aude, în filmul spaniol Sorda (2025, r. Eva Libertad).
Sărbătorirea vieții într-un film spaniol despre eutanasie cu un superb cuplu de artiști pe final de viață – Polvo Seran (2024, r. Carlos Marques-Marcet). Aproape baroc în stil, producția are și elemente de musical, suprarealiste și foarte bine integrate în poveste.
Ne vedem la film și nu uitați regulile de mai jos:
