Secole de-a rândul, generaṭii întregi îl vor plânge pe Hamnet şi-i vor cunoaşte numele. Numele Hamnet (fiul lui Shakespeare) și Hamlet (personajul din piesă) erau considerate variații interschimbabile ale aceluiași nume.

La final de Hamnet (2025) , o ficţiune după viaţa de familie a lui Shakespeare, regizoarea Chloé Zhao şi autoarea Maggie O’Farrell ne conving că unii copii rămân nemuritori prin artă şi aşa ne vindecăm. Filmul e povestea unui cuplu care-și pierde copilul, doar că acum unul dintre părinți este Shakespeare, o personalitate pe care am perceput-o mereu ca pe o legendă.

Până la Hamnet, Shakespeare (Paul Mescal) nu era un tată, nu era un bărbat îndrăgostit de Agnes, o femeie a pădurilor, nu era un cărturar care avea de adus bani acasă. Cu toate acestea, nici Hamnet nu-l face să pară unul dintre noi.

Viaţa, omul şi natura devin fluide în filmul lui Zhao. Există predestinare, descântec, magie, plante vindecătoare şi o forţă a naturii care dă şi ia viaţa. Agnes (Jessie Buckley) pare că îi ştie tainele, în ea este o lume, pare atotputernică, dar nu şi în lupta cu moartea.

Hamnet e un film devastator, iar Agnes (Buckley) te face să simți și tu, ca spectator, greutatea pierderii, dar și ruptura pe care o aduce în familie.

Scenă din Hamnet (2025, r. Chloé Zhao)

M-am gândit mult la Antichrist (2009, r. Vo Trier), căci scenele din natură și tema te duc inevitabil cu gândul la experiența traumatizantă a acelei vizionări.

Dacă Trier își pedepesește suplimentar părinții, ba chiar îi torturează până la nebunie, Zhao alege să le dea vindecare și să creeze sentimentul unui echilibru. Mama a încercat să-l salveze pe patul de moarte, tatăl a încercat să-i dea nemurirea prin teatru.

Să urmăriți costumele și felul în care se schimbă odată cu atmosfera din film. Sunt multe elemente comunică și se completează.

Și pentru că n-a fost nominalizat pentru ”cinematography”, în schimb Train Dreams a intrat… Urmăriți felul în care se construiește Hamnet relația om-natură prin imagine, jocul de umbre și lumini care mi-a amintit de Portrait of a Lady on Fire (2019, r. Sciamma). Ceva ce lui Train Dreams nu i-a ieșit în acel Terence Mallick wannabe, deși s-a străduit mult.

Scenă din Hamnet (2025, r. Chloé Zhao)

La capitolul premii, contează mult cu cine concurezi. În 2025, există filme și actori cu merite egale sau mai mari la orice categorie la care e nominalizat Hamnet.

  • Probabil va lua Best Actress, îmi place de nu mai pot de Buckley, căci pare și un om foarte fain. N-am văzut toate filmele să-mi dau seama dacă a fost într-adevăr best of them all.
  • Ce pot să spun sigur, e că în 2025 n-are cum să fie Best Picture nici la Oscar, nici în General. A luat Best Picture la Globurile de Aur, zic ca e ok.

Momentan, îl puteți vedea la cinema și recomand să o faceți, căci imaginea și sentimentele se simt altfel în fața marelui ecran.

Articolul precedentCravata Galbenă și frica de a critica
Articolul următorMarty Supreme, ping-pong Made in America

1 COMENTARIU

Dă-ţi cu părerea

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.