„Zi şi mie un film romantic.” Na mai multe.

După Valentine’s şi înainte de Dragobete, vin cu o listă din care lipsesc filme ca The Notebook ori Titanic. Le-am evitat fără a le nega valoarea culturală şi meritul în a „regla” ceea ce publicul larg înţelege prin film romantic şi romantism. Don Jon (îl găsiţi mai jos în listă) chiar analizează felul în care modelul romcom-ului Hollywoodian defineşte aşteptările unora dintre femei cu privire la relaţii (vezi personajul Barbara jucat de Scarlett Johansson). Am văzut de cel puţin 5 ori fiecare dintre cele două producţii (The Notebook şi Titanic), aşa că, fără îndoială, sunt înjecţii de dulgecăreală şi consumatoare de batiste. Na, sunt ok în unele duminici.

Doar că viaţa şi relaţiile reprezintă ceva mai mult decât drama iubirii neîmplinite dintre fata bogată şi băiatul sărac, „mor pentru tine” ori „te aştept etern ca să fim pururea împreună”.

Aveţi mai jos 44 de filme de dragoste, de blestemat şi de înjurat, de legat şi de dezlegat cununii (Marriage Story). Cu obsesie, sex (Love, Don Jon) şi one night stands (Stockholm). Relaţiile pot avea multe forme, puncte de maximum şi de minimum, iar cinemaul le-a acoperit conştiincios pe toate. Dragoste toxică (Mon Roi), de râs (Scott Pilgrim vs. the World, Paris Pieds Nuds) sau de plâns (The Broken Circle Breakdown, The Disappearance of Eleanor Rigby: Her). Dragoste din copilărie (Moonrise Kingdom, Jeux D’Enfants) până la adânci bătrâneţi (Amour, The Leisure Seeker) şi dincolo de moarte (A Ghost Story, What Dreams May Come). Dragoste în doi sau uneori în trei (The Dreamers), între femei (Blue The Warmest Colour), între bărbaţi (Call Me By Your Name) sau între om şi maşină (Her). N-am mers până zoofilie, dar am şi acolo o recomandare foarte bună. Posibilităţile şi poveştile sunt finite doar de existenţa oamenilor în Univers.

Majoritatea filmelor (chiar şi cele cu Van Damme) au ca subplot o relaţie aşa că mai toţi regizorii au abordat, într-o formă sau alta, atracţia, iubirea, relaţiile şi sexul. Unii au făcut din asta o temă recurentă de analiză, cum e Woody Allen (aş fi putut umple lista doar cu filme dintre ale lui), iar „ăştia mai mari” au realizat cel puţin un film în care o relaţie romantică este centrală. Mi-am dorit foarte mult să păstrez în listă câţiva regizori foarte expresivi vizual, unii dintre ei nefiind tocmai romantici: Lucian Pintilie, Spike Jonze, Michael Haneke, Bernardo Bertolucci, Edgar Wright, Wes Anderson, Jim Jarmusch, Andrei Tarkovsky, Guillermo del Toro şi Gaspar Noé.

Eternal Sunshine of a Spotless Mind (2004) – SUA – Netflix

Este şi va rămâne în topul filmelor pe care le-aş vedea şi revedea indefinit. Scris de unul dintre scenariştii mei preferaţi, Charlie Kaufman (Being John Malkovich, Adaptation), Eternal Sunshine duce povestea de dragoste dintre Clementine şi Joel în S.F. După ce se despart, cei doi încearcă să-şi şteargă amintirea relaţiei lor din creier cu ajutorul unei clinici medicale. A câştigat Oscarul 2005 pentru cel mai bun scenariu original.

O piesă de pe soundtrack de memorat: Beck – Everybody’s Got To Learn Sometime.

Ruby Sparks (2012) – SUA

Un scriitor se hotărăşte să scrie un roman despre o femeia perfectă pentru el. Ca prin magie, ea devine reală. Şi fiecare acţiune a ei poate fi controlată din maşina de scris. Ce va face scriitorul, naratorul şi acum personajul propriei poveşti când are puteri absolute? Scenariul este scris de Zoe Kazan, cea care o joacă pe Ruby. Iubitul lui Zoe, Paul Duno, are rolul scriitorului. Cei doi sunt împreună şi în viaţa reală.

In the Mood for Love (2001) – China

Cum descrii în imagini atracţia? Poate niciun alt film nu merită mai mult să aibă în titlu cuvântul mood (atmosferă). Regizorul Kar-Wai Wong pare că-i pândeşte pe Mrs. Chan şi Mr. Chow, cei doi vecini care ajung să aibă o legătură platonică, după ce află că amândoi sunt înşelaţi. Devii voyeur şi la o poveste de dragoste în care nu există nicio legătură fizică.

Ascult la birou, pe repeat, soundtrack-ul, aşa că versiunea de o oră în loop e perfectă: Shigeru Umebayashi – Yumeji’s Theme 

Terminus Paradis (1998) – România

Lucian Pintilie a fost şi va rămâne cel mai bun regizor român de film. Terminus Paradis este o poveste de dragoste chinuită. Norica, chelneriţă la o cârciumă, se îndrăgosteşte de Mitu, crescător de porci. El o poartă în spate, ea îi face de mâncare şi împreună beau spirt tras prin pâine. Norica vrea să se mărite altcineva, cu patronu’ Gil, iar Mitu ajunge în batalionul disciplinar. Nişte lucruri o iau razna.

The Broken Circle Breakdown (2012) – Belgia

Didier, solist într-o formaţie de bluegrass (un subgen country) şi Elise se îndrăgostesc şi au relaţie pasională până când în viaţa lor apare Maybelle. După ce fetiţa lor se îmbolnăveşte, încep să se vadă diferenţele dintre ei. Un film care-ţi va rupe inima pe minunate ritmuri de banjo. The Broken Circle Breakdown a fost propunerea Belgiei la Oscar 2014, categoria cel mai bun film străin.

Before Sunrise (1995), Before Sunset (2004), Before Midnight (2013)

Doi tineri, Jesse şi Céline, se întâlnesc într-un tren care tranzitează Europa, întră în vorbă, şi hotărăsc să petreacă o seară împreună pe străzile Vienei. Dialogul şi legătura lor par atât de naturale, încât povestea ajunge să fie una dintre cele mai cunoscute între cinefili. Deşi părea că nu se vor mai revedea după Viena, Celine şi Jesse se reîntalnesc în Paris (Before Sunset) şi în Grecia (Before Midnight).

Prima mea excursie în Paris a fost organizată astfel încât să urmeze paşii celor doi prin oraş.

On Body and Soul (2017) – Ungaria

Endre şi Mária lucrează împreună într-un mediu alb, steril, la un abator. Ei descoperă că au acelaşi vis: se întâlnesc în pădure, unde iau forma unor căprioare, şi se îndrăgostesc. Astfel, filmul poate fi o reinterpretare a relaţiilor care se pretrec în universuri separate, cum ar fi cele online. Mariei îi este foarte greu să relaţioneze cu cei din jur, aşa că va face paşi mici şi stângaci pentru a se apropia de Endre. Există multă candoare în On Body and Soul, mai ales că protagoniştii par inocenţi şi începători în intenţii. A fost propunerea Ungariei la Oscar 2018 şi a fost nominalizat pentru Cel mai bun film străin.

Jeux D’enfants (2003) – Franţa

Într-un joc de Adevăr şi Provocare, Julien şi Sophie aleg mereu provocarea. Încă de mici, îşi dau reciproc „pedepse”. Jeux D’enfants îşi păstrează spiritul copilăresc pe măsură ce dezvoltă povestea a doi oameni care au fost, înainte de toate, cei mai buni prieteni. E unul dintre filmele în care am descoperit-o pe Marion Cotillard.

Amour (2012) – Austria

Amour, câştigătorul Palme D’or 2012 şi al Oscarului pentru „Cel mai bun film străin”, este definiţia lui „împreună până la adânci bătrâneţi”. Georges şi Anne, octogenari, sunt foşti profesori de muzică. Într-o dimineaţă, la micul-dejun, Anne face un atac cerebral. Din acest moment, ea devine dependentă fizic de Georges, iar asta le afectează relaţia ce a rezistat peste decenii. Michael Haneke, regizorul Amour, aduce mereu un aer uşor întunecat poveştilor pe care le prezintă.

Moonrise Kingdom (2012) – USA

Dacă în Amour iubirea ţine de o viaţă, în Moonrise Kingdom este o joacă de copii. În coloratul şi simetricul univers al lui Wes Anderson, doi copii îndrăgostiţi, Sam şi Suzy, fug de acasă pentru a trăi împreună. Sam este cercetaş, aşa că pregăteşte pentru amândoi un mic loc sub soare sau sub lună. Un feeling good movie potrivit de la 12 ani în sus. Nominalizat la Oscar 2013 pentru cel mai bun scenariu original. Moonrise are şi o cinematografie extraordinară, aşa cum doar în filmele lui Wes poţi găsi.

The Dreamers (2003) – UK, Franţa, Italia

Sex, cinema & rock’n’roll. În Franţa lui 1968, un student american se împrieteneşte cu un frate şi o soră, copii ai unui poet. Rămaşi singuri acasă pentru o lună, cei trei se adâncesc în poveşti de dragoste de sine, de cinema, artă şi frumos. Pentru că e un film de Bertolucci, nu are bariere sexuale, aşa că incestul este sugerat de-a lungul filmului. În The Dreamers a debutat Eva Green, poate cea mai merituoasă deţinătoare a titlului de femme fatale. Scena în care o întruchipează pe Venus din Milo este memorabilă. L-am pus în listă, pentru că dragostea modernă nu se împarte mereu la 2.

500 Days of Summer (2009) – SUA

Cinica vs. Visătorul. Felul în care Tom trăieşte şi simte îndrăgostealo-obsesia faţă de Summer mă duce cu gândul la o piesă de la Carpenters: „Why do birds suddenly appear/ Every time you are near?/ Just like me, they long to be/ Close to you”. Mai apoi, ca să descriem ce se întamplă, putem folosi un aforism: „Dragostea e oarbă”. 500 Days of Summer este un film de inimă hipsteresească albastră şi frântă.

The Leisure Seeker (2017) – Italia, Franţa

„Darling, did yout fart?” o întreabă John pe soţia lui Ella, imediat ce pleacă într-o vacanţă în rulota lor botezată „The Leisure Seeker”. John este un fost profesor pasionat de Hemingway şi de bugeri. Împreuna cu Ella, a fugit de casă şi de copii într-o excursie ce are ca destinaţie casa scriitorului. Bătrâneţea aduce după ea boala, uitarea şi încetineala, dar îi face pe Hellen Mirren şi Donald Sutherland de nedespărţit. The Leisure Seeker este un film despre frumuseţea intimităţii, acea aromă ce are nevoie de timp ca să apară în relaţii (cam ca la vinu’ învechit).

Don Jon (2013) – SUA

Fără să ştie despre cocalari şi piţipoance, Joseph Gordon-Levitt a creat personajele Jon şi Barbara. Amândoi ţin mult la aspectul lor fizix şi au idei foarte bine definite despre felul în care partenerul ar trebui să se comporte. În lipsa altui tip de educaţie, curiozitate sau deschidere, cei doi împrumută modele din media. Jon este dependent de pornografie şi îşi doreşte acea femeie perfect sculptată, iar Barbara se înspiră din comediile romantice pe care le urmăreşte. Cei doi nu vorbesc, nu au o conexiune, însă îşi umplu viaţa cu diferite activităţi (ex: mersul la mall). Şi aşa viaţa merge mai departe şi mai bifează un tip/ o tipă pe listă.

Natural Born Killers (1994) – SUA

La fel ca-n Don Jon, dragostea nu se întâmplă doar între oameni frumoşi, buni şi muncitori. Avem parte şi de antieroi. Doi psihopaţi, abuzaţi în copilărie, devin criminali în serie şi vedete. Dar asta nu este o poveste de tipul Bonnie & Clyde, nu e nimic romanţat. Mallory şi Mickey sunt răi în esenţă, diabolici chiar. O satiră la adresa felului în care media ajunge să glorifice personajele şi caracterele greşite, în acest caz un cuplu de infractori.

Her (2013) – SUA

Într-un viitor nu foarte îndepărtat, Theodore, un scriitor singuratic, care a trecut printr-un divorţ, decide să cumpere cel mai nou tip de asistent virtual. Samantha, este mai mult decât un sistem de operare cu inteligenţă artificială, este umană, funny şi spirituală. El se îndrăgoteşte de ea. O voce.

Blue is the warmest color (2013) – Franţa

Léa Seydoux şi Adèle Exarchopoulos cam cele mai atractive tinere actriţe din cinemaul franţuzesc contemporan fac un cuplu de lesbiene şi un film aş zice că foarte mult pe gustul bărbaţilor. Cu scene foarte explicite (şi de durată) de sex, câştigătorul Palm D’Or 2013 este o poveste pasională de dragoste şi maturizare despre relaţia dintre Adèle şi Emma, o fată cu părul albasru.

Mon Roi (2015) – Franţa

Dragostea toxică. Un film-şcoală despre ce înseamnă să rămâi prizonier(ă) într-o relaţie. Zic că-i şcoală, pentru că ar trebui rulat din adolescenţă până spre etapa târzie de adult unei anumite categorii de masochişti şi masochiste. Despre umilinţă, suferinţă şi abuz psihologic în relaţii. Emmanuelle Bercot, în rolul de femeie abuzată, a câştigat premiul pentru cea mai bună actriţă la Cannes 2015. Vincent Cassel s-a jucat pe sine, aşa că n-are ce premiu să ia.

De menţionat o piesă perfectă din soundtrack: Easy – Son Lux

The Shape of Water (2017) – SUA

Îngrijitoare unui laborator secret din anii ’60 descoperă o fiinţă subacvatică în timp ce făcea curăţenie. Elisa Esposito este mută, iar în lipsa limbajului găseşte alte metode de a comunica cu un aparent monstru ţinut secret de guvernul american. O poveste de dragoste îmbrăcată de imaginaţia lui Guillermo del Toro, unul dintre marii regizori de fantasy.

„My monsters thank you”, spune Guillermo del Toro la finalul unuia dintre cele mai bune speech-uri pe care le-am auzit pe la galele de film. El crede in monştri şi în numele lor a ţinut un discurs aproape de poezie la Globurile de aur 2018: “Since childhood, I’ve been faithful to monsters. I have been saved and absolved by them, because monsters, I believe, are patron saints of our blissful imperfection, and they allow and embody the possibility of failing, For 25 years, I have handcrafted very strange little tales made of motion, color, light and shadow…and in three precise instances, these strange stories, these fables, have saved my life. Once with Devil’s Backbone, once with Pan’s Labyrinth and now with Shape of Water, because as directors, these things are not just entries in a filmography. We have made a deal with a particularly inefficient devil that trades three years of our lives for one entry on IMDb. And these things are biography and they are alive.”

La o gala care numai n-a oprit bărbaţii la intrare, Guillermo del Toro alege să facă un laudatio nu pentru oameni, nu pentru femei, nu pentru minorităţi, ci pentru cei care iau naştere ca imagini ale imperfeţiunii noastre: monştrii lui.

Aşa a primit Del Toro primul său glob de aur pentru regie. Tot el a cerut oprirea sunetului care-l anunţa să-şi încheie mulţumirile: „It’s taken 25 years, give me a minute!” Muzica s-a oprit, iar Guillermo a continuat.

Stockholm (2013) – Spania

Un tip agaţă o tipă la un party. Merg pe stradă, fac glumiţe, se joacă. E un joc? El propune, ea refuză. El insistă. Ea acceptă. El presupune că nu are nicio responsabilitate. E un ONS, până la urmă. Ea consideră altceva. Un film care se străduieşte să spună povestea cu imagini, simetrii, culori şi umbre.

Call me by your name (2017) – Italia, Franţa

În pitoreasca Italie, un adolescent îşi petrece vara alături de părinţii lui intelectuali, într-o vilă din secolul XVII. Citeşte, ascultă muzică clasică, se plimbă cu bibicleta şi flirtează cu o prietenă. Acest dolce far niente este dezacordat de vizita lui Oliver, asistentul tatălui său, invitat în casa lor de vacanţă. Urmeză şederi în iarbă şi o piersică.

Scott Pilgrim vs. The World (2010) – SUA

Pentru mine, acesta este singurul film din sugenul „cu supereroi” pentru care merită să-ţi pierzi (în acest caz să-ţi câştigi) timpul. „If you want something bad, you have to fight for it.” Scott se îndrăgosteşte de Ramona Flowers, iar pentru a o cuceri trebui să lupte cu un fel de balaur cu şapte capete: 7 foşti malefici. Extrem de bun, creativ şi funny.

La La Land (2016) – SUA

Am scris despre el deja. Multiplu câştigător de Oscaruri în 2016 şi un film de-a dreptul special datorită set-desing-ului, a muzicii şi a atmosferei în general, La La Land nu putea lipsi de pe listă. Plus că nu-i un cheesy love story. Plus că se bocea mult în cinema şi se trăgeau muci în piept.

What dreams may come (1998) – SUA

Chris moare într-un accident şi ajunge în Rai. Când află că soţia lui s-a sinucis, după ce l-a pierdut şi după o serie de alte tragedii care le-au marcat relaţia, coboară în Iad să o caute. Pregătiţi nişte batiste pentru replica „I gave up Paradise to be with you.” Puţin ironic privind peste ani, Robin Williams joacă rolul lui Chris.

A Ghost Story (2017) – SUA

Rămânem în viaţa de apoi cu A Ghost Story. Un film care abordează moartea într-un mod mai candid şi chiar copilăresc. După ce moare, C se întoarce pe Pământ ca o fantomă într-un cearşaf, ca să mai petreacă timp cu soţia lui, M. „We do what we can to ednure.”

De menţionat şi de reţinut o piesă din soundtrack: Dark Rooms – I Get Overwhelmed

Paris pieds nuds (2016) – Franţa

Fiona merge pentru prima dată la Paris, după ce primeşte o scrisoare de la mătuşa ei Martha, de 88 ani. În aventura ei împiedicată şi plină de ghinioane, Fiona întâlneşte un om al străzii, pe Dom. Un film adorabil, colorat şi creativ. Regizorii şi actorii din rolurile principale, Fiona Gordon şi Dominique Abel, sunt un cuplu şi în viaţa reală.

Marriage Story (2019) – SUA – Netlfix

Marriage Story este povestea unui divorţ, despre care am scris deja pe blog. Pentru regizorul Noah Baumbach pare un film-terapie, o autobiografie şi, în acelaşi timp, un mare act de curaj. Furia-ţi dă puteri şi, de multe ori, scoate ce-i mai bun din oameni, iar acum a scos Marriage Story, ceea ce unii spun ca ar fi Noah’s Magnum Opus. Mă înclin în faţa lui Baumbach pentru felul în care a echilibrat personajele: în niciun moment nu pare că unul dintre soţi e mai bun ca celălalt ori mai vinovat decât celălalt. Amândoi sunt călăii şi victimele unui război pe care l-au alimentat cu neştiinţă. În acelaşi timp, având tastatura în mână, a permis o moarte demnă relaţiei, deşi i-a prezentat cele mai josnice momente.

The Disappearance of Eleanor Rigby: Her (2013) şi Him (2013) – SUA

Eleanor şi Conor, acum despărţiţi, revizitează relaţia lor. Orice poveste de dragoste are două perspective. A lui şi a ei. The Disappearance of Eleanor Rigby este special pentru că este montat în două filme, o dată cu trăirile lui Eleanor, iar apoi cu ale lui Conor. Regizorul a scos şi varianta Them, dar din punctul meu de vedere este în plus.

Vicky Cristina Barcelona (2008) – Spania, SUA

Woody Allen şi-a dedicat filmele analizei relaţiilor dintre oameni şi a relaţiilor de amor complicate, în special. Cum spuneam la început, puteam să umplu lista doar cu el, dar a trebuit să aleg un film, aşa că am ales Barcelona. Două prietene lecate în vacanţă în Spania se îndrăgostesc de un pictor (Javier Bardem). Treburile devin şi mai aprinse când colerica fostă soţie (Penelope Cruz) intră vine în scenă.

Non ti Muovere (2004) – Italia, Spania

Într-o zi toridă ca-n La ţigănci, rămas în pana printr-o mahala, un doctor o descopera pe Italia. Nu ţara, ci o fătucă uşor crăcănată, încercănată şi cu o faţă de Sfânta Vineri, dar cu un corp de Penelope Cruz. Căci da, Penelope Cuz joacă superb rolul curvei de mâna a doua. Deşi are acasă o nevastă frumoasă şi deşteaptă, doctorul construieşte o relaţie cu Italia, cea care devine scăparea lui din high-life.

Abre los Ojos (1997) – Spania

După Abre los Ojos a fost copiat, aproape 1 la 1, mult mai popularul Vanilla Sky, cu Tom Cruise în rolul principal. Penelope Cruz a fost păstrată în ambele filme ca „the object of desire”. Filmul este despre un playboy care le are pe toate: arată bine, are bani şi este înconjurat de femei. După un accident de maşină rămâne desfigurat şi tot ce-şi aminteşte e că inainte de accident a întâlnit o femeie care ar fi putut fi iubirea vieţii lui.

Solaris (1972) – URSS

Un psiholog, Kris Kelvin, este trimis la baza misiunii Solaris, pentru a înţelege de ce echipajul a dezvoltat probleme psihice. Kris începe, la rândul său, să aibă halucinaţii şi o vede pe soţia lui moartă în urmă cu 10 ani.

Ar trebui să vedeţi măcar un film de-al lui Andrei Tarkovsky în viaţă. Ar putea fi Solaris.

Love (2015) – Franţa

Filmele lui Gaspar Noe sunt făcute să te ameţească. În culori neon şi cu scene hiperactive, îţi dau mereu senzaţia de vertij. Cu atât mai mult, ameţeala te învăluie în Love, într-un trio cu rough sex, drugs and electronic music. Murphy, student la şcoala de film, este într-o relaţie cu Electra, dar o invită în patul lor şi pe atractiva lor vecină, Omi.

Last Tango in Paris (1972)

Ne întoarcem la Bertolucci. Paul (Marlon Brando) o întâlneşte pe tânăra Jeanne şi au împreună o scurtă aventură. Paul caută un fel de pansament emoţional după moartea soţiei, iar Jeanne îi devinde aproape victimă, dacă ne gândim la scena cu untul, devenită celebră în acest film. Last Tango in Paris are o atmosferă tristă, singuratică şi în acelaşi timp pasională.

Un Homme et Une Femme (1966), Un homme et une femme, 20 ans déjà (1986), The Best Years of a Life (2019)

Un bărbat şi o femeie se întâlnesc, din întâmplare, la căminul unde-şi duc copiii. El, Jean-Louis, este pilot în cursa Le Mans 1954. În timp, Anne şi Jean descoperă că amândoi au rămas văduvi. Filmul a câştigat Oscarul şi Globul de Aur, în 1967, pentru cel mai bun film străin, dar şi Palme D’Or 1966. Regizorul Claude Lelouch a continuat povestea celor doi în alte două filme din 1986 – Un homme et une femme, 20 ans déjà – şi 2019 – The Best Years of a Life.

Closer (2004) – SUA

Dragostea se face în minimum 2, dar se poate şi în 4. Closer este povestea a două cupluri în care partenerii se intersectează se mută şi se permută până când se distrug. Deconstrucţie şi reconstrucţie a relaţiilor şi a infidelităţii.

Două piese de pe soundtrack mi-au posedat studenţia: Damien Rice – Blower’s Daughter şi Suzanne Vega – Caramel.

Filmul şi una dintre piese mi-au influenţat apoi freza, căci am avut părul scurt, roşu cu ţepi ca Alice şi, mai apoi, breton ca Suzanne Vega în Caramel.

Only Lovers Left Alive (2013)

Pe minunatele străzi ale Marocului, Eve, în vârstă de 200 de ani, şi Adam, în vârstă de aprox. 500 de ani, se regăsesc. Deşi în film nu este niciodată pronunţat acest cuvânt, ei sunt vampiri (nimic uimitor aici, având în vedere vârsta). Un pic dark, un pic smart-funny şi cu un sountrack superb, aşa ca-n filmele lui Jim Jarmusch.

Meet Joe Black (1998) – SUA

Închei seria de lungmetraje cu un film comercial, însă one of my cheesy favorites – Moartea „fură” corpul unui tânăr şi vine pe Pământ ca să vadă ce înseamnă să trăieşti o viaţă plină. Îl alege drept companion în călătoria sa pe William Parish, căci consideră că are o viaţă ce merită admirată şi urmărită. Meet Joe Black are singura definiţie găsită pe film, ce merită citată:

„I want you to get swept away out there. I want you to levitate. I want you to sing with rapture and dance like a Dervish. […] Be deliriously happy or at least leave yourself open to be. […] I know it’s a cornball thing, but love is passion. Obsession. Someone you can’t live without. I say fall head over heels. Find someone you can love like crazy, and who’ll love you the same way back. How do you you find ‘em? Well, you forget your head and you listen to your heart. I’m not hearing any heart. Because the truth is, honey, there’s no sense living your life without this. To make the journey and not fall deeply in love, well, you haven’t lived a life at all. But you have to try, because if you haven’t tried, you haven’t lived.” – William Parish (Anthony Hopkins)

Reflections of a Skyline (2008) – UK – Short

6 minute despre cele mai simple lucruri.

Enjoy them all and don’t forget to love love,

O Fată Simplă de la Ţară