La vârsta aia la care visezi că vei fi încheiat cu bine socotelile şi te poți retrage pe o insulă pentru a privi înapoi asupra vieții tale, ce vei fi fost? Un om bun? Rău? Poate câte puțin din amândouă? Poate vei fi căpătat o acreală ori eşti tu norocosul/norocoasă care a îmbătrânit ca vinul?
Pe o insula din Grecia care ar trebui să fie idilică, Leda (Olivia Colman) pare că se află la Judecata de Apoi într-o aproape continuă tortură interioară. O vede pe tânăra mamă Nina (Dakota Johnson), iar asta o trimite în urmă cu vreo 20 ani.
The Lost Daughter/Fiica ascunsă (2021) e unul dintre cele mai bune filme despre anxietate, care rămâne într-un registru realist. Fără artificii, fără efecte, folosindu-se doar de elementele pe care o dramă le pune la dispoziție: dialog, cinematografie şi o joacă între trecut şi viitor. David Lynch ar fi făcut un thriller-horror, dar Maggie Gyllenhaal, în primul său lungmetraj regizat, a făcut un film amețitor de onest. Lost Daughter îți arată cealaltă față a maternității, a feminității, a succesului, a normalității şi a nebuniei.
Filmul are 3 nominalizări la Oscar meritate: Cea mai bună actriță (Olivia Colman), Cea mai bună actriță secundară (Jessie Buckley) și Cel mai bun scenariu adaptat, căci e făcut după cartea Fiica ascunsă a Emiliei Ferrante.
Mi-a plăcut mult. Foarte mult.
La varsta la care imi voi indeplini toate visurile si voi putea sa ma retrag pe o insula, sper sa fiu un om bun, dar cred ca poate voi avea si cate putin din rau in mine. Poate voi intelege ca tot ceea ce am facut pana acum, bune si rele, m-au facut sa ajung aici. Si poate voi fi ca vinul, asa cum spui, caci cu timpul am invatat si m-am maturizat. Asa cum Leda din filmul „Fiica ascunsa” se chinuie sa lupte cu propria anxietate, cred ca si eu voi avea remuscari si regreturi. Dar important este sa fiu sincer cu mine insumi si sa accept partea mea buna si mai putin buna, asa cum fac personajele din film. Sper sa fie unul dintre cele mai bune filme despre anxietate si sa fie premiat la Oscar in cele 3 categorii, pentru ca merita cu adevarat. Felicitari pentru prima ta regie, Maggie Gyllenhaal! A fost un film care m-a captivat si m-a facut sa reflectez la o alta fata a vietii noastre, una mai putin cunoscuta si explorata in film. Bravo!
Buna,
Am avut niste probleme cu site-ul meu si nu am reusit sa raspund mai rapid la comentariile din ultimele luni. Recunosc ca am stat un pic sa ma gandesc daca sa aprob comentariul tau, avand in vedere ca facea trimitere catre un site cu care principial nu sunt de acord :). Din fericire, WordPress permite modificarea numelor comentarilor si a URL-urilor pe care le propun, asa ca esti „Anonim”.
Revenind, apreciez efortul de a fi citit articolul si-ti doresc sa devii ca vinul :).
La Oscarurile din 2022, unde a fost nominalizat, filmul nu a luat niciun premiu. Ramane o productie ravasitoare despre o fata a maternitatii pe care media mainstream o ignora de multe ori. Ma bucur ca ti-a placut.
Spor in toate si sa avem cu totii o apreciere mai mare pentru femei si felul in care ele pot contribui in societate, dincolo de foloseasele trupului, ca sa zic asa.