
Când eram mică, sor-mea zicea că dinţii mei din faţă arată ca două lopeţi. Nu pot spune cu exactitate dacă s-a folosit sau nu cuvântul ‘castor’, dar sigur s-a folosit şi cuvântul ‘fasole’. Mie nu-mi păsa prea tare de dantura, pentru că avem vise mai mari. În Oneşti, oraşul Nadiei Comăneci, mă vedeam mare gimnastă.
Exersam roata în faţa blocului, pe bordură imitam mersul pe bârnă, iar pe pătura din spatele blocului făceam podul. Ba chiar podul din picioare! It’s all fun and games until someone loses a tooth.
Gimnastica clasică era deja plictisitoare şi prea tehnică, în timp ce gimnastica ritmică cu paşii de dans în sincron, panglici si mingi devenea mai interesantă. Am găsit un băţ, am găsit o panglică şi am fixat un gărduţ numa’ bun pentru un exerciţiu curajos. Îmi amintesc perfect imaginea zdruncinată a asfaltului în care mi-am lipit dinţii.
25 de ani mai târzi, în UBER, strigam pentru a doua oară: „Acum 25 de ani am căzut în dinţi. Da, de pe gard.”. Flori, dentista mea de la Magic Smile, mă întreba, de celalaltă parte a telefonului, când a avut loc traumatismul. Trebuia să vedem dacă am sau nu nevoie de un CBCT. (cu CBTC-ul e altă poveste încheiată cu pierdut cerceii de aur de la mama, dar pe asta o spunem cu altă ocazie)
Nu ştiu ce mai cumpăraţi voi o dată la 10 ani, dar eu cumpăr dinţi, iar dinţii din faţă sunt treabă serioasă şi vrei să-i laşi pe mâna unui om pasionat de ceea ce face. Un om care, în timp ce-ţi reconstruieşte dintele, îţi spune: „Doamne, ce dinte frumos ţi-am făcut! Vai, m-am îndrăgostit. E cel mai frumos dinte!”
Mi-am dorit ca dantura mea din faţă să aibă o culoare uniformă şi să arate cât mai natural cu putinţă. O dată la 10 ani tehnologia evoluează şi după o decadă materiale din ce în ce mai bune devin accesibile, iar tehnicienii, cei care sculptează viitorul dinte devin din ce în ce mai bun
Plan de tratament
M-am dus la o consultaţie şi m-am ales cu 4 programări în următoarea săptămână: luni, marţi, joi şi vineri.
Luni: 1. scos dinţii vechi (a se citi dat cu dalta-n dinţi, tăiat cu freza şi ochi bulbucaţi de frică), 2. luat forma pentru dinţii noi, 3. pus dinţi provizorii.
Alături de Flori, în Magic Smile lucrează Silvia. Mi-a făcut Silvia nişte dinţi provizorii care arătau mai bine decât dinţii mei vechi. Drept urmare, nu ieşi ştirb pe stradă.
Marţi: sesiune de albire pentru dinţii naturali, pentru a-i uniformiza ca nuanţă.
Albirea nu-i cel mai plăcut proces din lume, dar merită. Stai la lampă şi e posibil să simţi ceva durere. Pe mine m-a durut foarte puţin, însă am înţeles că sunt persoane care suferă puţin. Durerea este asemănătoare cu cea resimţită când bei ceva foarte rece.
Joi: au venit dinţii noi de la tehnician. I-am probat, se potriveau perfect ca formă, însă nu eram hotarâtă dacă nuanţa e potrivită. Nu i-am cimentat, ci am luat un tub de Corega just in case.
Vineri n-am mai venit, ci am hotarât să-i mai ţin o perioadă necimentaţi, ca să văd cum mă obişnuiesc cu ei.
A patra vizită: am făcut reconstrucţie pe un al treilea dinte şi am mai lucrat la uniformizarea culorii.
De ce mi-a plăcut la Magic Smile
- înţeleg cât de important este pentru un om ca dinţii din faţă să arate bine. Nu-ţi vând avioane şi nu-ţi spun imediat că tre’ să-ţi pui aparat.
2. deşi cabinetul e în Dorobanţi, aproape de fostul Mario Plaza, preţurile sunt absolut normale:
- consultaţia e gratuită
- albire o arcadă: 600 lei
- 1 dinte ceramică pe zirconiu: 1000 lei
Aşteaptă-te ca uneori să aştepţi ceva mai mult, căci Flori dedică timp fiecărui pacient, dar dacă ai o problemă gravă cu dantura şi ai nevoie de un profesionist, go to Floriana Tudorache. O să găseşti o echipă veselă & nice.
La mulți ani, Dr. Cristi Arieșan! Îți mulțumim pentru tot ceea ce faci pentru noi! Ești cel mai bun chirurg!#HappyBirthday #BestSurgeon #ClinicaMagicSmile
Publicată de Clinica Magic Smile pe Miercuri, 11 Iulie 2018

























