A fost weekend David Lynch în CaranTIFF, pe TIFF Unlimited şi cum văzusem doar Mulholland Drive şi The Elephant Man, am zis să completez colecţia cu Lost Highway şi Eraserhead. Twin Peaks, în copilărie, cu ochii mijiţi după plapumă, nu se pune.
N-am ştiut niciodată cum să-l încadrez pe Lynch: thriller, horror sau softcore erotica cu un twist suprarealist care-ţi permite să ţi-o tragi cu aceeaşi tipă, în universuri separate. Mi-e greu. Cert e că te cam lasă inima la filmele lui. Din cele mai diverse motive. Mulţi regizori reuşesc să mă sperie, puţini să-mi facă pielea de găină. Cât timp eşti în universul lui Lynch, ştii că ai ajuns într-un labirint şi fiecare colţ ascunde altă frică. Sau a nice set of boobs.
Pentru că face bine la tahicardie, am zis să-mi asigur un nivel crescut de glicemie înainte de vizionare şi m-am încumetat la făcut prima mea cremă de zahăr ars. La microunde, căci bucătăria proprietate personală, de 4 m² fix, nu-i dotată cu un cuptor încorporat.
Înainte de a vă spune că Mulholland Drive este un film de 10, pe lista mea, şi datorită lui Naomi Watts va rămâne una dintre cele mai bune actriţe, din generaţia ei, de la Hollywood, hai să vă dau reţeta:
Cremă de zahăr ars la microunde, în 20 de min.:
- Îngrediente (foloseşti cifra din faţă ca reper pentru a mări/micşora cantitatea): 6 ouă, 6 linguri zahăr pentru compoziţie şi alte 6 pentru caramel, 600 ml lapte, 6 picături esenţă vanilie. Am ales cifra 6 din întâmplare, nu pentru altă drăcie. Spre deosebire de Lynch.
- Compoziţie (3 min.): bagi tot la mixer. Vruuuuuuuum până face o spumă drăguţă.
- Caramel (5 min.): Într-o tigaie încălzită la foc mic, pui lingurile de zahăr şi mişti constant tigaia, pentru ca zahărul să se topească uniform. Când e lichid retragi de pe foc şi imediat (înseamnă la secundă, că se întăreşte) îl ungi pe fundul vasului în care vei prepara crema de zahăr ars. Îţi recomand să încălzeşti înainte vasul. Dacă e rece, se întăreşte şi mai repede caramelul.
- Preparare (10 min.): Torni compoziţia peste vasul tapetat cu caramel. Bagi la cuptorul cu microunde, 10 min. (treapta 3 din 4 de incălzire). E ok să încerci mai multe temperaturi. Mie mi-a luat vreo 40 de minute să o găsesc pe aia bună. Deci rezistenţă, forţă şi cadenţă.
Va fi cringy, dar nu mă pot abţine: am făcut o cremă de zahăr ars de te Lynch pe degete. Dacă puteţi, vă rog continuaţi. Dacă nu…
Mulholland Drive (2001)
Dacă nu eşti, în general, obsedat de filme, nu-ţi recomand să mergi mai departe de atât în a-l descoperi pe Lynch. În acelaşi timp, te rog opreşte-te pe Mulholland Drive. Ai pierde mult dacă nu ai vedea un film care poate fi cu greu descris. Este o experienţă.
Am găsit un review e imdb al unui tip care, după 11 ani, a şters textul în care a descris interpretarea lui pentru Mulholland Dr. şi a lăsat, în schimb, asta:
I will leave one thing from my original post. A quote by Peter Greenaway. „I would argue that if you want to write narratives, be an author, be a novelist, don’t be a film maker. Because I believe film making is so much more exciting in areas which aren’t primarily to do with narrative.”
Cică Lynch detestă interpretările producţiilor lui. Sunt foarte puţin de acord cu astfel de abordări. Ca să ajungă la mase, filmele trebuie să poată fi înţelese într-o cheie sau în alta. Dacă nu vrei să ajungă la mase, te poţi uita la el împreună cu prietenii tăi şi atât.
Călcând dorinţa regizorului precum Jesus pe moarte, vă pot spune că unii critici au mers la interpretarea de suprafaţă: Hollywood-ul ca vânzător şi distrugător de vise. În caz că vă doriţi să vă plimbaţi pe şoseaua Mulholland, mergeţi aici.
Metamorphose / Lost Highway (1997)
Păstrăm motivul şoselei, al cortinelor roşii şi al telefoanelor cu disc. Suntem într-un creepy budoar cu Patricia Arquette, iar când vorbeam de softcore erotica mai sus mă refeream fix la Lost Highway.
Am consumat 3 sferturi din crema e zahăr ars făcută cu 6 ouă, 6 linguri zahăr pentru compoziţie, 600 ml lapte. Numărul lui Fred de telefon are cifrele 666.
Sinopsis: După o conversaţie ciudată la o petrecere, Fred este acuzat că şi-a omorât partenera. Ajunge în închisoare, unde se transformă într-un tânăr mecanic.
Ultima dată o văzusem pe Patricia Arquette în Escape from Dannemora (un serial fantastic de bun, făcut după o poveste reală). Juca angajata unei închisori cu o înfăţişare… să-i spunem rotunjoară şi încercată de vremi. În Lost Highway este superbă, perfectă, o femeie fatală dark aşa cum le pictează Lynch din lumini şi reflectoare. Arquette este, la fel ca Watts, un strong female lead şi o actriţă de primă ligă.
Dialogurile îţi vor zgâria retina şi timpanele. Cam la fel de rele ca-n What did Jack Do?, ultimul short făcut de Lynch şi lansat pe Netflix. Dar nu e despre dialog, ci despre universul creat de regizor .
1. Don’t look for it, there is no exit… – 2. Forget it, there is no way out… – 3. Forget it, it’s a deadlock…
Eraserhead (1977)
Am rămas cu un sfert din crema de zahăr ars a doua zi, la Ereaserhead. Prea puţin zahăr şi prea mult Lynch pentru mine.
Sinopsis: Henry Spencer trăieşte într-o cameră cu prietena lui isterică şi copilul lor mutant. Exact.
Dacă voi aveaţi impresia că e insuportabil cu familia în izolare, imaginaţi-vă asta. Vă las pe voi să vedeţi şi să interpretaţi filmul.
Weekedul de film propus de TIFF Unlimited se încheia cu Twin Peaks: Fire Walk with Me (1992), dar vorba americanului: I chickened out. Am ales să dorm liniştită noaptea.
Lynch este greu, dar e de neratat.
Briliant!